LA UN PAS. Osama ben Laden a fost la un pas de a fi ucis de oamenii săi cei mai apropiaţi, in iarna anului 2004, pentru a nu fi capturat in viaţă de militarii americani, informează Mediafax. Cele 40 de gărzi de corp au renunţat la plan abia in momentul in care patrula şi-a schimbat direcţia.
MARTOR. Un martor-cheie in procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, cănd o bombă a dus la prăbuşirea unui avion american şi la moartea a 270 de persoane, a declarat recent poliţiei elveţiene că a minţit in mărturia depusă in 2001, transmite AFP. La acel moment, el a susţinut că recunoaşte un dispozitiv pe care il furase de la compania unde lucra şi care ar fi fost folosit la detonarea bombei ce a distrus avionul. Ulrich Lumpert, in vărstă de 65 de ani, lucra ca inginer la societatea elveţiană Mebo, care a văndut astfel de dispozitive Libiei. Declaraţia sa alimentează teoriile potrivit cărora in timpul procesului ar fi existat presiuni şi manipulări pentru ca Libia să fie incriminată in detrimentul unui mic grup terorist prosirian.
APĂRARE. Preşedintele venezuelean Hugo Chavez se pregăteşte să contracareze o eventuală invazie americană, motiv pentru care tocmai a achiziţionat din Rusia 5.000 de arme semiautomate de tip Dragunov, relatează agenţia Reuters, citată de Mediafax. Anterior, autorităţile de la Caracas au cumpărat de la aceeaşi sursă avioane, elicoptere şi arme de asalt şi negociază achiziţionarea de submarine. "Vom anihila orice imperialist care se apropie", a spus liderul venezuelean.
SUSPECŢI. Autorităţile ruse au arestat zece suspecţi in cadrul anchetei demarate după asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia, in octombrie 2006, a declarat presei Iuri Ceaika, procurorul-general al Rusiei. "La ora actuală, zece persoane au fost arestate. Ele sunt pe punctul de a fi inculpate", a spus Ceaika, citat de Ria Novosti. Moscova a sugerat pănă acum că principalii suspecţi sunt cecenii, in ciuda faptului că Anna Politkovskaia a devenit cunoscută in intreaga lume pentru demascarea crimelor ruseşti din mica provincie din Caucaz.