GREVA BAGAJELOR. O grevă în sectorul transportului de bagaje al aeroportului din Buenos Aires a stârnit revolta pasagerilor. Înfuriaţi de întârzierea curselor, câteva mii de călători au recurs la acte de violenţă. Protestul nu a avut chiar rezultatul scontat, ba din contră, avioanele au avut întârzieri şi mai mari. Greva de la Aerolineas, declarată săptămâna trecută, a dezorganizat orarul zborurilor.
GUANTANAMO SE ÎNCHIDE. Şeful Statului Major Interarme al armatei americane, amiralul Mike Mullen, a declarat că a vrea să se decidă cât mai repede închiderea centrului de detenţie pentru suspecţii terorişti de la Guantanamo, din cauza imaginii proaste pe care a creat-o Statelor Unite. “Mi-ar plăcea să-l văd închis. Din punct de vedere al imaginii despre americani pe care a creat-o, eu cred că este un loc nefast”, a spus Mullen.