x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

de Jurnalul National    |    18 Mar 2008   •   00:00

ÎNTREBAŢI IAR.  Nemulţumit de răspunsul anterior al României, comisarul european pentru justiţie, Franco Fratini,  <

ÎNTREBAŢI IAR.  Nemulţumit de răspunsul anterior al României, comisarul european pentru justiţie, Franco Fratini,  le-a cerut ieri autorităţilor de la Bucureşti noi explicaţii şi “informaţii complete” despre escalele secrete ale avioanelor CIA, care transportau presupuşi terorişti în ţara noastră, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene. Documentul reaminteşte faptul că, despre Polonia şi România, s-a afirmat că şi-au pus bazele militare la dispoziţia americanilor, care transportau suspecţii de terorism la închisoarea din Guantanamo.

 

EPISTOLå DE LA BUSH. Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat ieri că a primit “un document serios” din partea omologului său american, George Bush, privind relaţiile bilaterale între Rusia şi Statele Unite. Fără a da detalii, Putin, citat de Reuters, a afirmat că, dacă vor conveni “asupra principalelor prevederi” din scrisoare, “dialogul dintre cele două ţări va progresa cu succes”. Pe de altă parte, secretarul american al apărării, Robert Gates, aflat în vizită la Kremlin, a declarat AFP că “e posibil ca Washingtonul şi Moscova să ajungă la un acord în privinţa instalării scutului antirachetă american în Europa, până la încheierea mandatului lui Bush”.

 

CU FORŢA. Poliţia thailandeză l-a forţat pe presupusul traficant rus de arme Viktor Bout să se urce la bordul unui avion cu destinaţia SUA, unde e acuzat că a sprijinit terorismul.

×
Subiecte în articol: externe