x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

10 Apr 2008   •   00:00

10 aprilie 2008



ALERTĂ GENERALĂ. Poliţia israeliană se afla ieri în stare de alertă generală maximă, de teama atentatelor. Un purtător de cuvînt la poliţiei, Micky Rosenfeld, a declarat că se primiseră informaţii cu privire la iminenţa unor atacuri teroriste, în Ierusalim. Ultimul atentat în Ierusalim a avut loc la 6 martie şi a vizat o şcoală talmudică, situată într-un sector occidental al oraşului. Incidentul s-a soldat cu opt morţi, exceptînd autorul atacului.


TURUL DOI. Socialistul Jose Luis Rodriguez Zapatero nu a obţinut miercuri învestitura în Parlament din primul tur şi va trebui să aştepte ziua de vineri, pentru un al doilea tur, cînd va fi repus în func-ţie cu majoritatea simplă a deputaţilor, relatează AFP. Principalele partide naţionaliste din Catalunia şi Ţara Bascilor nu i-au acordat votul de încredere. Zapatero va cîştiga al doilea tur datorită majorităţii relative de care dispune Partidul Socialist spaniol în urma alegerilor din 9 martie.


FRICĂ. Liderul transnistrean, Igor Smirnov, a declarat presei ruse că refuză să se întîlnească cu preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, pe teritoriul Republicii Moldova, de teama de a nu păţi ca fostul ministru al Apărării transnistrean, Valeriu Pasat, care a fost arestat cînd se afla în Republica Moldova. Chişinăul a anunţat acum trei zile că Voronin şi Smirnov au convenit să aibă o rarisimă întîlnire bilaterală în chestiunea Transnistriei.


UCRAINA FĂRĂ CRIMEEA? După ce i s-a refuzat aderarea la NATO la Summit-ul de la Bucureşti, Ucraina a aflat ieri de la un parlamentar rus că ar putea pierde Crimeea dacă se va integra în structurile transatlantice. Potrivit RIA Novosti, Aleksei Ostrovski, preşedintele Comisiei pentru relaţiile cu CSI din Duma de Stat (Camera Inferioară a Parlamentului de la Moscova), a declarat că Rusia ar putea pretinde Crimeea dacă procesul de aderare a Ucrainei la NATO va fi accelerat. Ostrovski a făcut astfel referire la faptul că Alianţa Nord-Atlantică a promis Kievului că decizia aderării va fi revizuită peste cîteva luni, în decembrie. (Anca Aldea)


CORUPT ÎN FUNCŢIA DE MINISTRU. Ministrul bulgar de Interne, Rumen Petkov, a fost confirmat ieri în funcţie în pofida unor scandaluri de corupţie, a anunţat Guvernul de la Sofia, citat de Mediafax. Coaliţia de centru-stînga, aflată la putere, a calificat noile măsuri propuse de ministrul de Interne (între care înlocuirea mai multor cadre ale ministerului şi supunerea regulată la detectorul de minciuni a responsabililor cu anchetele penale, pentru a se asigura că nu au legături cu mafia) drept “o bază bună pentru reformarea în profunzime a sistemului, purificîndu-l şi renovîndu-l pentru a-l face mai transparent şi mai eficient”, se arată înr-un comunicat al Executivului bulgar. În cursul zilei de astăzi, Parlamentul urmează să înceapă examinarea unei moţiuni de cenzură prezentate de opoziţia de dreapta, care denunţă “legături între crima organizată şi liderii de la Ministerul de Interne”.


MAI ÎNCET CU EXTINDEREA. Un raport al Parlamentului European pledează pentru încetinirea ritmului de extindere a Uniunii Europeană, informează publicaţia electronică EUObserver, preluată de Mediafax. PE pregăteşte un raport care avertizează că o expansiune rapidă va duce la fragmentarea blocului comunitar. Documentul semnat de europarlamentarul german de centru-dreapta Elmar Brok prevede că “extinderea în continuare fără o consolidare adecvată ar putea duce la o Uniune cu configuraţii multiple, în care statele din centru se îndreaptă către o integrare mai puternică, iar celelalte rămîn la periferie”.


AL-MASRI, MORT. Un important lider Al-Qaida din Afganistan a fost ucis de hepatită, a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial american, citat de Reuters şi preluat de Mediafax. Potrivit acestei surse, Obaidah al Masri, considerat organizatorul atentatelor comise la Londra în iulie 2005 şi al complotului din august 2006 împotriva avioanelor transatlantice, ar fi murit în Pakistan din cauze naturale. “Era unul dintre liderii operaţionali” ai reţelei Al-Qaida, a declarat sursa citată.


INVITAŢII OFICIALE. NATO le-a invitat oficial ieri pe Albania şi pe Croaţia să demareze negocierile în vederea aderării, a anunţat purtătorul de cuvînt al Alianţei, James Appathurai. Secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, a invitat cele două ţări să-şi trimită la Bruxelles cîte o delegaţie pentru a deschide discuţiile oficiale de aderare”, a declarat Appathurai. Aceste discuţii “vor dura cîteva săptămîni” pentru a duce la un protocol de aderare.

×
Subiecte în articol: externe