x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

03 Iul 2006   •   00:00
IN SPATIU - Discovery, pe orbita NASA se pregatea ieri pentru o noua lansare in spatiu a navetei Discovery (foto). Amanata cu o zi din cauza conditiilor meteo de la Cap Canaveral, decolarea a dat si ieri bataie de cap specialistilor, pentru care siguranta celor sapte membri ai echipajului era o prioritate. Sambata, responsabilii zborului au amanat lansarea din cauza formatiunilor noroase dense aparute in zona Centrului Spatial din Florida. Echipajul navatei urmeaza sa petreaca 12 zile pe orbita.

IRAK - Rude urmarite Una dintre sotiile fostului presedinte Saddam Hussein si fata cea mare a acestuia se afla de ieri pe lista celor mai vanate persoane din Irak. Lista a fost intocmita de autoritatile de la Bagdad.

LONDRA - Secrete pazite Ministrul britanic de Interne, John Reid, intentioneaza sa promulge o noua lege privind secretele de stat care sa pedepseasca ofiterii din serviciile de informatii care divulga date confidentiale, informeaza publicatia Sunday Times.

ACUZATII - La schimb Fostul lider al Al-Qaeda din Irak a fost "vandut americanilor" in schimbul incetarii temporare a urmaririi lui Ossama ben Laden, a afirmat una dintre sotiile fostului terorist Zawahiri, apreciind ca acesta devenise "prea puternic".

TRIPOLI - Proces reluat Maine se reia la Tripoli procesul celor cinci infirmiere bulgare si a unui medic palestinian acuzati ca au infectat cu HIV 426 de copii libieni. Cadrele medicale se afla intr-o inchisoare libiana din 1999.

×
Subiecte în articol: externe