x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

23 Iun 2006   •   00:00
APARTENENTA. Muntenegrul, care si-a proclamat independenta la 3 iunie, a devenit de ieri membru al Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa.

INDEMN. Numarul doi al retelei teroriste al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, le-a cerut afganilor sa lupte cu trupele straine din tara lor, care denigreaza islamul.

REVOLTAT. Fostul presedinte irakian Saddam Hussein, alaturi de alti cativa inculpati in procesul referitor la masacrul de la Dujail, a intrat in greva foamei, in semn de protest fata de asasinarea, miercuri, a unuia dintre avocatii apararii.

DEZVALUIRE. Fortele coalitiei internationale din Irak au descoperit, dupa interventia militara din 2003, "circa 500 de munitii" cu agenti chimici, au declarat miercuri parlamentarii americani republicani, citand un raport al serviciilor de informatii. "In ciuda numeroaselor eforturi pentru localizarea si distrugerea munitiilor irakiene care existau inaintea razboiului din Golf (din 1991), se crede ca mai exista munitii chimice", continua documentul.

OBSEDATI. Din ce in ce mai multi tineri angajati japonezi nu ar ezita sa renunte la un flirt din motive profesionale, rezulta dintr-un studiu dat publicitatii ieri. Circa 80% dintre proaspat angajatii japonezi ar renunta la o intalnire in favoarea orelor suplimentare la locul de munca.

INGRIJORARE. SUA si UE s-au declarat "ingrijorate" de unele evolutii recente din Rusia in declaratia finala a summit-ului lor, data publicitatii miercuri, la Viena. Administratia americana si Uniunea au o atitudine critica fata de degradarea libertatilor fundamentale in Rusia.

CORUPTIE. Parlamentul bulgar a aprobat modificarea unei legi care sprijina eforturile autoritatilor de combatere a spalarii banilor si a crimei organizate, domenii in care Sofia inregistreaza intarzieri in perspectiva aderarii la UE. Cele opt amendamente, care acorda autoritatilor prerogative sporite pentru verificarea operatiunilor bancare suspecte, au fost adoptate inaintea raportului care va stabili daca Bulgaria va adera la UE in 2007 sau in 2008.

BOICOT. Surse apropiate Presedintiei libaneze cer boicotarea de catre Liban a viitorului Summit al Francofoniei, prevazut pentru septembrie la Bucuresti, ca reactie la decizia Bucurestiului de a-l invita la summit pe premierul Fouad Siniora, in locul sefului statului, Emile Lahoud.

AJUTOR. Ministrul sarb de Externe, Vuk Draskovici, a declarat ca tara sa doreste sa solicite ajutorul serviciilor secrete externe germane BND pentru a-i putea prinde pe criminalii de razboi Ratko Mladici si Radovan Karadzici.

×
Subiecte în articol: externe