x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

12 Iun 2006   •   00:00
SPRIJIN PENTRU MOLDOVENI. 200 de persoane au manifestat ieri in fata Ambasadei Republicii Moldova la Bucuresti, in semn de sprijin fata de cei patru elevi din Chisinau acuzati de "act de huliganism agravant, comis in grup" pentru ca au schimbat denumirea Liceului Gheorghe Asachi din "moldo-francez" in "romano-francez". Elevii Tudor Cojocari, Vitalie Zgarbur, Sergiu Starcea si Andrei Dumitriu s-au urcat pe liceu si au taiat din sigla liceului cuvantul "moldo" si l-au inlocuit cu o foaie de hartie pe care scria "romano", in semn de protest.

BULGARIA. Ministrul bulgar de Externe, Ivailo Kalfin, a declarat ca este necesar ca Sofia sa infiinteze o unitate speciala de lupta impotriva coruptiei, "cat mai independenta cu putinta", mai ales ca o astfel de unitate care deja opereaza in cadrul Procuraturii si-a dovedit eficienta, conform standardelor europene.

URMASI. Abu Musab al-Zarqawi a recrutat sute de persoane care au urmat stagii de pregatire pentru utilizarea tehnicilor teroriste si au revenit apoi in tarile de origine, unde asteapta ordine de a actiona, relateaza New York Times. Citand oficiali din serviciile de securitate iordaniene, cotidianul sustine ca in afara teroristilor sinucigasi recrutati pentru razboiul din Irak, Zarqawi a recrutat circa 300 de persoane in scopul organizarii unor atentate teroriste.

×
Subiecte în articol: externe