x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

10 Iun 2006   •   00:00
CUI DAM RECOMPENSA? Moartea teroristului Abu Musab al-Zarqawi a creat o complicatie inedita pentru SUA. Americanii nu au identificat nici o persoana eligibila sa primeasca recompensa de 25 de milioane de dolari promisa pentru informatii care au condus la uciderea lui Abu Musab al-Zarqawi. In ultimii ani, SUA au platit peste 60 de milioane de dolari pentru informatii care au condus la capturarea sau uciderea unor importanti inamici.

DESPRE AVIOANE, DIN NOU. Partidul Ecologist austriac, de opozitie, a cerut cancelarului Wolfgang Schüssel sa discute cu presedintele american George W. Bush la summit-ul euro-american de la Viena despre zborurile secrete ale CIA in Europa. Schüssel "trebuie sa decida daca va reprezenta public Uniunea Europeana si principiile sale sau va fi complicele Statelor Unite si al actiunilor ilegale ale acestora (...) lasandu-le sa faca ce vor in Europa", a declarat liderul ecologistilor, Peter Pilz, citat de AFP.

PUTIN, TREI MANDATE. Un sondaj de opinie al Centrului Levada releva ca 59% dintre rusi sunt de acord ca presedintele Vladimir Putin sa candideze pentru al treilea mandat. Putin a promis sa se retraga inainte de viitoarele alegeri, programate pentru anul 2008, deoarece Constitutia ii permite doar doua mandate consecutive. Nimic nu-l impiedica insa pe Putin sa candideze din nou, in 2012.

ZARQAWI A MAI TRAIT PUTIN. Teroristul Abu Musab al-Zarqawi era in viata si a incercat sa fuga in momentul in care militarii americani au ajuns la locul bombardamentului de miercuri seara, a declarat ieri William Caldwell, purtatorul de cuvant al armatei americane la Bagdad, citat de Reuters. Politistii irakieni au fost primii care au ajuns la fata locului si l-au pus pe Zarqawi pe o targa, a spus Caldwell. Fortele americane au ajuns ulterior si l-au identificat pe Zarqawi, care a murit in scurt timp, ca urmare a ranilor.

BUSH RECUNOASTE. Presedintele american, George W. Bush, a recunoscut ieri ca CIA a efectuat operatiuni de transferare ilegala a suspectilor de terorism, precizand ca acestea sunt parte a politicii americane de mai mult timp, potrivit AFP. "Acestea sunt parte a politicii noastre de mai mult timp, fiind practicate nu numai de Administratia mea, ci si de cele anterioare, care au actionat astfel pentru a proteja populatia", a adaugat Bush.

×
Subiecte în articol: externe