x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

30 Mai 2006   •   00:00
AHMADINEJAD, LA CUPA. Presedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a iesit din nou la rampa, cu acuze la adresa evreilor care au transformat poporul german "in prizonierul Holocaustului". Intr-un interviu publicat de cotidianul Der Spiegel, oficialul iranian a declarat ca germanii nu ar mai trebui sa se simta vinovati din cauza Holocaustului, care, in opinia sa, nici macar nu a avut loc. In plus, liderul de la Teheran a declarat ca se indoieste ca germanilor li se permite sa scrie "adevarul" despre Holocaust si a precizat ca intentioneaza sa calatoreasca in Germania, pentru a participa la Cupa Mondiala la fotbal.

CAZUTI LA DATORIE. Doi jurnalisti britanici care lucrau pentru postul american de televiziune CBS au fost ucisi ieri intr-un atac cu bomba asupra unei patrule militare americane de la Bagdad, in care si-au pierdut viata alte doua persoane. Cameramanul Paul Douglas si sunetistul James Brolan, care se aflau in Irak pentru a realiza un reportaj despre o patrula americano-italiana, au fost ucisi pe loc, iar reporterul Kimberly Dozier si alti sase militari din trupele SUA au fost raniti grav. Incidentul coincide cu Memorial Day, zi in care in Statele Unite sunt omagiati cei care si-au pierdut viata in razboaie.

FAVORITI. Cu numai cateva zile inaintea alegerilor care vor avea loc in Cehia, pentru prima oara dupa ce tara a aderat la Uniunea Europeana, un sondaj citat de Reuters dezvaluie ca social-democratii aflati la putere sunt sprijiniti de 28,5% din populatie. Desi social-democratii conduc in sondaje si par favoriti pentru castigarea celui de-al treilea mandat, ei devanseaza doar cu 0,7 procente principala formatiune de opozitie, Partidul Democrat Civic (ODS), care s-a aflat in mod constant in fruntea preferintelor alegatorilor.

SANCTIUNI PENTRU IRANIENI. Statele Unite fac presiuni asupra Europei si Japoniei, pentru a decide sanctiuni financiare impotriva liderilor iranieni, relateaza The Washington Post. Potrivit cotidianului care citeaza rapoarte guvernamentale, sanctiunile ar restrange accesul Guvernului de la Teheran la devize straine si pe pietele internationale, i-ar bloca bunurile din Europa si Asia si conturile bancare din strainatate.

O NOUA ARMA. Pentagonul incearca sa obtina aprobarea Congresului pentru dezvoltarea unei noi arme capabile sa atinga obiective aflate la mare distanta in termen de numai o ora dupa identificarea acestora, relateaza cotidianul International Herald Tribune. Noua arma ar fi o versiune fara focos nuclear a rachetei Trident-2 lansata de submarine si ar urma sa faca parte din arsenalul de lupta al Casei Albe, in cazul unui atac preventiv.

BILANT TRAGIC. Cutremurul devastator produs la sfarsitul saptamanii trecute pe insula indoneziana Java a cauzat moartea a cel putin 5.136 de persoane, a anuntat oficiul guvernamental regional, citat de Reuters. Potrivit informatiilor furnizate de biroul guvernatorului din Yogyakarta, bilantul provizoriu al victimelor din provincia Yogyakarta se ridica la 3.463 de morti, in timp ce, in centrul insulei Java, numarul acestora a ajuns la 1.672. Peste 4.000 de cladiri au fost distruse, iar numarul ranitilor este in jur de 20.000.

AVERTISMENT. Comisarul european pentru Extindere, Olli Rehn, a avertizat autoritatile muntenegrene ca nu exista "scurtaturi" pentru intrarea in Uniunea Europeana, apreciind insa ca este posibil ca UE si Podgorita sa incheie, in 2006, un acord de asociere. "Nu exista scurtaturi pentru Europa", a spus Olli Rehn, care s-a intalnit cu premierul muntenegrean, Milo Djukanovici, aflat la Bruxelles pentru prima data dupa referendumul din 21 mai, in urma caruia alegatorii din Muntenegru au decis separarea de Serbia. Rehn a apreciat insa ca este posibil ca negocierile pentru un acord de asociere si stabilizare intre UE si autoritatile de la Podgorita sa se incheie in cursul acestui an. Discutiile urmeaza sa fie reluate in baza unui nou mandat, dupa ce UE a suspendat negocierile cu Serbia.

Grupaj realizat de Maria Toader
×
Subiecte în articol: externe