x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

03 Feb 2007   •   00:00
VIZE / Acord bilateral UE-Moldova
Acordul bilateral dintre Uniunea Europeana si Republica Moldova privind regimul de vize pentru cetatenii de peste Prut ar putea intra in vigoare inca de la sfarsitul acestui an, a declarat Franco Frattini, vicepresedintele Comisiei Europene. Frattini i-a spus lui Andrei Stratan, ministrul de Externe de la Chisinau, ca UE este multumita de colaborarea dintre cele doua parti in domeniile Justitiei si Afacerilor Interne. Mai mult, oficialul european a declarat ca actuala Comisie sprijina integrarea europeana a Moldovei. (G.D.R.)

DJIBOUTI - Marinari romani fara hrana si apa
Opt marinari romani aflati la bordul navei Gulf Pride, sub pavilion Panama, arestata in Portul Djibouti, au cerut ajutor Federatiei Internationale a Transportatorilor din Romania dupa ce au ramas fara hrana si apa. Ei spun ca nu si-au mai primit nici salariile si vor sa se intoarca in tara. Vasul a fost arestat in vara anului trecut din cauza unor deficiente. Mai multi membri ai echipajului au reusit sa plece de la bord, insa cei opt au ales sa ramana. (Emilia Sava)

UNGARIA - Oua si portocale pentru premier
O "baie" de oua si portocale, plus o portie consistenta de huiduieli si fluieraturi. Asa a fost intampinat premierul ungar, Ferenc Gyurcsany, la Debretin, unde a facut o scurta vizita. Efectivele fortelor de ordine nu au reusit sa faca fata furiei celor 1.000 de demonstranti, fiind nevoie sa faca apel la reteaua urbana de transport, care a amplasat cateva tramvaie pe post de cordon de protectie. In dreptul primariei din localitate se aduna zilnic cateva sute de oameni care cer demiterea lui Gyurcsany. (I.C.)

ITALIA - Moda mariajelor cu straini ia amploare
Romancele si polonezele sunt alegerile preferate ale italienilor dornici sa isi ia neveste de alta nationalitate, relateaza IHT. Potrivit unui studiu al unui institut de cercetare din Cizma, unul din zece italieni se casatoreste cu o persoana de alta nationalitate, iar fenomenul evolueaza rapid. Femeile ii prefera pe marocani si pe tunisieni. Numarul mireselor de alta nationalitate il depaseste insa pe cel al mirilor straini. (I.C.)

SIBERIA - Zapada galbena cu miros de putred
Regiunea siberiana Omsk a fost acoperita ieri de zapada galbena, despre care specialistii rusi afirma cu certitudine ca nu este radioactiva. "Deocamdata nu putem oferi nici o explicatie pentru culoarea zapezii, insa am descoperit ca aceasta are un miros de stricat", a declarat un oficial rus. In Rusia au mai avut loc astfel de evenimente meteorologice, insa de fiecare data s-a crezut ca de vina sunt fie algele de mare, fie nisipul. Moscova a respins orice legatura intre testele armatei ruse si culoarea ciudata a zapezii. (G.D.R.)

×
Subiecte în articol: externe