x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe INFO

INFO

26 Ian 2007   •   00:00

SUSPENDARE. Cu 13 voturi pentru si 11 impotriva, Knesset-ul a aprobat ieri suspendarea temporara a presedintelui Moshe Katsav, ceruta de el insusi, in urma scandalului in care a fost implicat. Katsav a fost acuzat de viol si delicte sexuale, iar procurorii au recomandat inculparea pentru aceasta categorie de fapte penale. Majoritatea opiniei publice israeliene s-a pronuntat in favoarea demisiei presedintelui, relateaza Reuters. (D.Z.)

VIOLENTE. Patru morti si peste 35 de raniti, conform unei televiziuni din Beirut, au fost inregistrati in cursul ciocnirilor din capitala libaneza ieri, intre suporterii opozitiei, sprijinita de Hezbollah, si sustinatorii guvernului condus de Siniora. Aseara un acord de incetare a focului a fost instituit in Beirut, circulatia persoanelor fiind nerecomandata pana la ora 6 dimineata. (D.Z.)

ILEGAL. Autoritatile georgiene au interceptat un transport maritim ilegal de uraniu imbogatit in luna ianuarie a anului trecut, au anuntat oficialii de la Tbilisi, care au explicat ca aceasta a fost a doua captura de acest gen. Georgienii au anuntat ca au arestat un cetatean rus care avea asupra sa 100 de grame de uraniu. Cantitatea nu era destul de mare pentru a construi o bomba nucleara. (G.D.R.)

AVIOANE LA SOL. Compania British Airways va suspenda toate cursele programate martea si miercurea viitoare (30 si 31 ianuarie), dupa ce patronatul a refuzat sa onoreze cererile sindicatului insotitorilor de zbor. Masura de supendare vizeaza peste 700 de curse provenind si avand drept destinatie aeroporturile Heathrow si Gatwick. Ca urmare a acestui anunt, actiunile British Airways au scazut la bursa. (G.D.R.)

H5N1. Serbia a interzis ieri importurile de pasari domestice din Ungaria, tara in care a fost confirmata prezenta virusului H5N1, letal pentru om, la o crescatorie de gaste din sudul tarii. Acesta este primul caz din spatiul comunitar, din august 2006, cand virusul H5N1 a fost semnalat la o gradina zoologica din Dresda, Germania. Virusul aviar ingrijoreaza intreaga Europa, inclusiv pe detinatorii de pisici. Presa britanica de ieri anunta ca virusul H5N1 ar putea suferi mutatii pe feline, de unde ar putea trece la om. (G.D.R.)

×
Subiecte în articol: externe