x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe INFO

INFO

19 Ian 2007   •   00:00

Israel - Prerogative reduse pentru premier
Biroul Procurorului General al statului Israel a anuntat ieri ca prim-ministrului Ehud Olmert (foto) i s-ar putea limita prerogativele din cauza faptului ca este obiectul unei anchete penale, relateaza AFP. Premierul Olmert a fost acuzat de amestec in privatizarea bancii Leumi. "Daca se demonstreaza ca exista o legatura intre ancheta si o prerogativa specifica a premierului, va fi examinata cu siguranta limitarea acesteia", a declarat procurorul general.

DECIZIE - Taxa din Polonia a fost ilegala
Taxa impusa de Polonia masinilor second-hand din import, similara taxei de prima inmatriculare din tara noastra, a fost ilegala. Curtea Europeana de Justitie din Luxemburg a decis ca taxa a incalcat prevederile legale, deoarece era mai mare decat cea pentru vehiculele vechi inmatriculate in tara, scrie Reuters. Ministerul Finantelor din Polonia ar putea fi obligat sa returneze accizele platite de toti cei care si-au adus masini second-hand din strainatate in perioada 2004-2006, cand taxa a fost modificata. (Elena Stan)

CONCEDIERE - Ministru cu vocatie pentru adevar
Pentru ca a apreciat ca iluminatul paviloanelor pentru oaspeti ai liderului nord-coreean ar putea folosi mai degraba populatiei care duce o lipsa grava de curent electric, ministrul Energiei si al Industriei carbonifere, Ju Tong-il, a fost concediat, relateaza AFP. "Situatia tarii noastre este extrem de grava", a declarat ministrul in cursul unei intruniri. "De ce sa nu folosim alimentarea electrica de la paviloanele de oaspeti ale generalului nostru Kim Jong-il?", ar mai fi spus ministrul demis.

ACORD SECRET - Hezbollah, fara sprijin iranian
Documente secrete date publicitatii recent arata ca Iranul s-a oferit la scurt timp dupa invadarea Irakului sa isi retraga sprijinul acordat gruparii teroriste Hezbollah, relateaza BBC. Iranul facea aceasta concesie intr-o scrisoare secreta din 2003 adresata administratiei prezidentiale, in schimbul renuntarii de catre Washington la sanctiunile impuse Teheranului. Propunerea, formulata intr-o scrisoare nesemnata, a fost remisa Statelor Unite prin intermediari elvetieni. Iranul mai promitea o transparenta deplina privind programul sau militar.
  • Grupaj realizat de Delia Zahareanu
  • ×
    Subiecte în articol: externe