x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Info

Info

de Jurnalul National    |    15 Aug 2007   •   00:00
GUL, CANDIDAT. Ministrul turc de Externe, Abdullah Gul, a anunţat ieri că va candida din nou la prezidenţiale. Şeful diplomaţiei externe a mai spus că partidul de guvernămănt, AK, i-a promis sprijinul in scrutinul de săptămăna viitoare. Gul a stărnit proteste violente in mai, cănd elita laică, din care fac parte şi influenţi generali de armată, a blocat prima incercare a lui Gul, fost islamist, de a ajunge in fruntea statului.


RĂSPLATĂ PENTRU GRAŞI. Primarul unui oraş din Italia oferă recompense financiare pentru cei care vor să slăbească. Locuitorii supraponderali ai oraşului Varallo Sesia care vor reuşi să piardă trei kilograme intr-o lună vor primi de la edilul lor 50 de euro drept răsplată, informează BBC.


RUSIA
. Autorităţile ruse au demarat ieri o anchetă penală privind acte de terorism in cazul deraierii unui tren. Accidentul feroviar, soldat cu rănirea a cel puţin 60 de persoane, a fost provocat de o bombă improvizată amplasată pe şina de cale ferată.


COREEA DE NORD.
Cel puţin 200 de persoane au murit sau au fost date dispărute in Coreea de Nord, după căteva zile de inundaţii teribile, informează Associated Press. Peste 30.000 de locuinţe au fost distruse de intemperii şi un număr necunoscut incă de poduri, străzi şi căi ferate necesită reconstrucţia.

×
Subiecte în articol: externe