x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Înregistrare video incendiară: Ruşii i-au executat pe supravieţuitorii catastrofei de la Smolensk

Înregistrare video incendiară: Ruşii i-au executat pe supravieţuitorii catastrofei de la Smolensk

de Sînziana Stancu    |    14 Mai 2010   •   00:00
Înregistrare video incendiară: Ruşii i-au executat pe supravieţuitorii catastrofei de la Smolensk
O înregistrare video care a circulat pe internet, alimentând teoriile conspiraţiei privind tragedia aviatică de la Smolensk în care şi-au pierdut viaţa preşedintele polonez Lech Kaczynski şi 96 de membri ai elitei poloneze, încearcă să demonstreze că au existat supravieţuitori ai catastrofei şi că ei ar fi fost "executaţi" prin împuşcare, din ordinul ruşilor.


Filmul video a fost făcut de către un amator, despre care nu se ştie încă cine este, şi a fost postat apoi pe internet, dezvăluie Daily Mail, care publică înregistrarea, precum şi imagini detaliate din conţinutul acesteia. Deşi înregistrarea este îndoielnică, face senzaţie.

Filmul a fost prelucrat digital pe anumite "scene" de la locul dezastrului, acestea fiind explicate în scris pe o bandă aplicată pe imaginile respective, redându-se şi conversaţiile în limba rusă dintre aşa-zişii oameni înarmaţi care s-ar fi grăbit să îi ucidă la ordin pe supravieţuitorii accidentului. Unele segmente din înregistrare sunt "decupate", imaginile fixe obţinute fiind aplicate apoi "în fereastră" pe scenele în mişcare, pentru comparaţie.

De asemenea, cele mai multe dintre scene sunt blurate, iar alte, "zoomate". Se aud sunete ce seamănă cu împuşcături şi voci de bărbaţi care îndeamnă la ucidere. Cu toate acestea, nimic nu este foarte clar. De asemenea, în film nu se vede că ar fi fost cineva împuşcat. De altfel, din investigaţiile echipei mixte ruso-polone nu a rezultat că ar fi existat, în primul rând, vreun supravieţuitor în urma catastrofei, iar în al doilea rând, pe nici unul dintre cadavre nu s-au constatat urme de gloanţe.


CONSPIRAŢIE
Un expert rus în aviaţie afirmă că înregistrarea video este o "şarlatanie cu premeditare", cu scopul de a-i discredia pe ruşi, iar alte surse ruse susţin, de asemenea, că este vorba despre încercarea unor grupuri georgiene sau ucrainene de a-i compromite pe ruşi, sugerând că Moscova ar fi pus la cale o operaţiune de prăbuşire a avionului prezidenţial plonez, la data de 10 aprilie. 

Procurorul general al Rusiei, care a fost implicat în ancheta privind cauzele catastrofei de la Smolensk nu a făcut, deocamdată, nici un comentariu cu privire la această înregistrare video. Nici polonezii nu au făcut vreun comentariu oficial, dar circulă un zvon că procurorul general al Poloniei, Andrej Sheremet, ar fi confirmat doar că înregistrarea video a fost făcută la locul catastrofei, în pădurea de lângă Smolensk.


FEMEIA MISTERIOASĂ ŞI ALTE SCENARII

Un alt zvon care a început să circule după difuzarea înregistrării video sugerează că secrete "vitale" ale NATO şi alte informaţii militare clasificate ar fi căzut în mâinile serviciilor secrete ruse în uma catastrofei, acestea fiind în posesia unei misterioase femei care s-ar fi aflat în cabina pilotului cu câteva secunde înainte de prăbuşirea avionului. Zvonul se bazează pe faptul că, în urma analizei celor trei cutii negre ale avionului, pe una dintre acestea se aude o voce de femeie în cabina pilotului, puţin înainte de prăbuşirea avionului, dar anchetatorii nu au reuşit încă să identifice cui ar fi putut să-i aparţină.

O altă teorie a conspiraţiei afirmă că înregistrarea video ar fi fost făcută de către un jurnalist, Andrei Menderei, care ar fi fost ucis prin înjunghiere în spate, la câteva zile după accident, în capitala Ucrainei. Menderei ar fi murit într-un spital din Kiev, după ce o mână criminală i-ar fi întrerupt dispozitivul de respiraţie artificială. Un alt zvon, venit din partea ruşilor, sugerează că înregistrarea ar fi fost făcută de către un localnic din apropierea locului catastrofei, şi apoi prelucrată digital, pentru a i se da "o interpretare incorectă şi de senzaţie", potrivit Daily Mail. Potrivit acestei teorii, zgomotele focurilor de armă ar fi provenit de la armele oamenilor de securitate ai preşedintelui polonez, care le-ar fi descărcat după ce începuseră să ardă.

Deocamdată, nici una dintre aceste teorii nu a putut fi verificată. Înregistrarea a fost identificată pe internet în urmă cu două zile de către grupuri ostile Rusiei din fostele republici sovietice şi din estul Europei, şi popularizată online cu rapiditate.


×
Subiecte în articol: externe