x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Întâlnire ISTORICĂ Argentina-Marea Britanie după războiul Malvinelor

Întâlnire ISTORICĂ Argentina-Marea Britanie după războiul Malvinelor

de Dan Constantin    |    30 Noi 2018   •   22:24
Întâlnire ISTORICĂ Argentina-Marea Britanie după războiul Malvinelor

Întâlnirea Președintelui Argentinei cu premierul Marii Britanii la Buenos Aires este prima dintre liderii celor două țări după războiul Malvinelor. Durata de 15 minute, în marja reuniunii G-20, marchează un moment istoric, așa cum titrează Clarin, principalul ziar  argentinian .Exercitarea suveranității supra insulelor Falkland -denumirea engleză a Malvinelor (în accepțiunea argentiniană) a declanșat un conflict armat în 1982 care a determinat căderea regimului dictatorial de la Buenos Aires, responsabil pentru înfrângere. Nici astăzi asperitățile nu sunt estompate între cele două țări. Theresa May a mulțumit președintelui Macri pentru suplimentarea unor curse de legătură cu insulele Falkland iar liderul argentinian a exprimat mulțumiri pentru sprijinul dat de Marea Britanie la FMI. 

×