x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Întâlnire Trump-Poroşenko la Casa Albă: SUA promit să menţină sancţiunile împotriva Rusiei

Întâlnire Trump-Poroşenko la Casa Albă: SUA promit să menţină sancţiunile împotriva Rusiei

20 Iun 2017   •   22:20
Întâlnire Trump-Poroşenko la Casa Albă: SUA promit să menţină sancţiunile împotriva Rusiei

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a primit marţi la Casa Albă pe omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, transmite Reuters. Evenimentul a fost inclus în ultimul moment pe agenda vizitei la Washington a preşedintelui Ucrainei, care iniţiat avea programată doar o întâlnire cu vicepreşedintele american, Mike Pence. 

După întâlnire, Casa Albă a comunicat, prin secretarul de presă Sean Spicer, că sancţiunile americane împotriva Rusiei vor fi menţinute atâta vreme cât Moscova se implică în conflictul din estul Ucrainei. 

Poroşenko a difuzat pe Twitter o fotografie a sa alături de Trump şi a afirmat că a discutat cu acesta "cooperarea militară şi tehnică", despre care va dialoga mai detaliat cu secretarul apărării Statelor Unite.

Sursa: www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: porosenko trump