x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Întâlnirea istorică dintre Trump și Kim, în pericol

Întâlnirea istorică dintre Trump și Kim, în pericol

de Şerban Mihăilă    |    17 Mai 2018   •   15:48
Întâlnirea istorică dintre Trump și Kim, în pericol

Într-un anunț care a luat prin surprindere Casa Albă, Coreea de Nord a amenințat, ieri, că summit-ul dintre liderul de la Phenian, Kim Jong-un, și președintele american, Donald Trump, ar putea fi anulat, dacă Statele Unite insistă pentru distrugerea totală a arsenalului nuclear nord-coreean. Considerată un eveniment istoric, întrevederea la vârf dintre cei doi lideri este programată pentru data de 12 iunie, în Singapore.

„Dacă Statele Unite încearcă să ne pună cu spatele la zid pentru a ne forţa să abandonăm unilateral programul nuclear, nu vom mai fi interesaţi de un astfel de dialog şi vom reconsidera procedurile summit-ului cu americanii”, a declarat adjunctul ministrului nord-coreean de Externe, Kim Kye-gwan, unul dintre cei mai respectați colaboratori ai lui Kim Jong-un. El a adăugat că, deși țara sa „avea mari așteptări” de la întrevederea din Singapore, SUA „ne provoacă, din nefericire, înaintea summit-ului, debitând declarații grotești”. Kim Kye-gwan a dat apoi de înțeles care ar fi motivul real pentru reacția neașteptată de furie a Phenianului și care ar fi afirmațiile administrației de la Washington ce au iritat regimul nord-coreean. „Nu ne ascundem sentimentele de aversiune față de el”, și-a încheiat tirada, pe un ton ofensat, Kim Kye-gwan, referindu-se la consilierul prezidențial american pe probleme de Securitate Națională, John Bolton. Cu câteva ore înaintea acestui anunț, Coreea de Nord renunțase în ultima clipă la o întâlnire cu oficialități de la Seul, programată în cursul zilei de ieri, din cauza exercițiilor militare comune dintre SUA și Coreea de Sud, începute însă încă de vinerea trecută.

Un consilier aprinde spiritele

Schimbarea bruscă de ton a regimului de la Phenian a luat pe nepregătite Casa Albă. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Heather Nauert, a afirmat, ieri, că SUA „nu au primit nicio notificare formală sau informală” despre nemulțumirile nord-coreenilor și, în consecință, continuă pregătirile pentru summit. Revenirea Phenianului la retorica belicoasă este însă evidentă. Cel mai probabil, Kim Jong-un a fost extrem de iritat de afirmațiile făcute la sfârșitul săptămânii trecute de John Bolton, care a spus că nord-coreenii ar putea urma exemplul Libiei, ca model de denuclearizare. Libia a renunțat la programul de înarmare la începutul anilor 2000, după care a primit sprijin economic american și a normalizat relațiile cu SUA. Cu toate acestea, în timpul revoltei din 2011 contra colonelului Muammar Gaddafi, Occidentul a intervenit în favoarea rebelilor și dictatorul a fost capturat și ucis. Kim se identifică astfel cu liderul libian, în condițiile în care regimul de la Phenian și-a construit arsenalul nuclear tocmai pentru a-și asigura supraviețuirea.

Cu câteva zile în urmă, oficialii nord-coreeni afirmau că sunt pregătiți să abandoneze programul nuclear, în schimbul asistenței economice. Mai mult, Phenianul invitase mass-media străine să asiste la dezmembrarea principalului său poligon nuclear.

Încercările de a impune statului nostru demn destinul Libiei sau al Irakului, care s-au prăbușit din cauza cedărilor în fața marilor puteri, sunt o manifestare îngrozitoare și sinistră”.

Kim Kye-gwan

 

 

×
Subiecte în articol: întâlnirea Trump și Kim