x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inundaţii în Europa de Est

Inundaţii în Europa de Est

de Anca Aldea    |    18 Mai 2010   •   00:00

Precipitaţii abundente au căzut în ultimele zile în regiuni din Polonia, Cehia, Ungaria şi Serbia. Cel puţin cinci persoane au murit şi alte câteva mii au fost evacuate din cauza inundaţiilor. Locuinţe, drumuri naţionale şi o cale ferată care face legătura între Cracovia şi staţiunea Za­ko­pane din Munţii Tatra au fost inundate. Nici Muzeul Ausch­witz-Birkenau nu a scăpat de furia naturii - autorităţile locale l-au închis de teamă că ploile abundente vor scoate din matcă râul din apropiere. În Ungaria, circulaţia a fost perturbată ieri, dimineaţă. Ploile au lăsat zeci de mii de persoane fără curent electric în toată Europa de Est.

×
Subiecte în articol: externe