x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Inundaţiile fac ravagii în Thailanda: Mii de turişti, izolaţi pe insule

Inundaţiile fac ravagii în Thailanda: Mii de turişti, izolaţi pe insule

30 Mar 2011   •   12:17
Inundaţiile fac ravagii în Thailanda: Mii de turişti, izolaţi pe insule
Sursa foto: /AFP
158860-.jpgInundaţiile din sudul Thailandei au făcut până acum cel puţin 11 victime şi au izolat mii de turişti. Poliţia a declarat pentru BBC că alunecările de teren din Krabi au ucis doi oameni, iar alte 20 de persoane sunt date dispărute.

Aeroportul de pe insula turistică Samui a fost închis. Koh Tao a devenit de asemenea inaccesibilă din cauza mării învolburate. Marina thailandeză şi-a trimis singurul portavion în zonă pentru a ajuta la salvarea oamenilor izolaţi de vremea rece şi ploile neobişnuite pentru această perioadă, una caldă în mod normal, de vară.

Provinciile Chumphon, Nakhon Si Thammarat, Surat Thani, Trang, Krabi şi Phatthalung au fost lovite cel mai rău de ploi, inundaţiile punând probleme autorităţilor în 14 provincii. Aproximativ un milion de persoane sunt afectate, iar oficialii din Krabi verifică informaţiile conform cărora alunecările de teren au îngropat mai multe sate, anunţă Antena3.

"La început am crezut că inundaţiile vor dura o zi sau două, dar a trecut deja o săptămână", a declarat adjunctul primului ministru, Suthep Thaugsuban.

După închiderea aeroportului din Koh Samui, Bangkok Airways a anunţat că aproape 2.000 de persoane, majoritatea de naţionalitate străină, sunt blocate pe insulă. Alte 800 care sperau să îşi petreacă vacanţa pe insulă sunt blocate în Bangkok, de unde 50 de zboruri au fost anulate în această săptămână.

×