Hope Carrasquilla și familia ei au fost vineri la Galeria Academiei din Florența pentru a vedea statuia David al lui Michelangelo. Învățătoarea a fost invitată la Florența chiar de directorul muzeului.
Carrasquilla s-a declarat impresionată de galeria de artă.
„Este frumoasă. Arată ca o biserică. Lucrul care mă impresionează cel mai mult este că toată această galerie a fost construită pentru el", a spus ea pentru BBC News.
Învățătoarea a făcut referire la incidentul în care a fost implicată.
„Nu este nimic în neregulă cu corpul uman în sine. Michelangelo i-ar fi făcut rău dacă l-ar fi sculptat în alt mod. Cred că este minunat", a continuat ea.
Luna trecută, cadrul didactic a fost îndemnat să demisioneze de la Școala Clasică Tallahassee din Florida. Presa locală a relatat că Hope Carrasquilla a fost forțată să plece în urma unor plângeri ale părinților. În timpul unei lecții de artă, ea le-a prezentat elevilor de 11 și 12 ani mai multe opere, inclusiv o imagine a statuii David. Un părinte s-a plâns că materialul din epoca renascentistă este pornografic, iar alții au spus că ar fi vrut să știe despre lecție înainte ca aceasta să fie predată.
Incidentul a provocat o revoltă internațională. Ulterior, Departamentul de Educație din Florida a emis o declarație, anunțând că statuia lui David are „valoare artistică și istorică".
(sursa: Mediafax)