Fostul Papă Ioan Paul al II-lea, care a murit în 2005, va fi beatificat pe 1 mai 2011, a anunţat astăzi Vaticanul.
Papa Benedict al XVI-lea a promulgat astăzi decretul prin care se recunoaşte un miracol al fostului Suveran Pontif, ceea ce deschide calea către beatificare, ce survine în termene record, mult mai scurte decât cei cinci ani respectaţi în mod obişnuit înainte de începerea oricărei proceduri.
Această rapiditate se explică prin ''impozanta reputaţie de sfinţenie de care se bucura Papa Ioan Paul al II-lea în timpul vieţii sale, la moartea sa şi după moartea sa'', afirmă Vaticanul într-un comunicat, potrivit Agerpres.
În această săptămână, comisia de cardinali şi episcopi ai Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor a aprobat miracolul necesar pentru a accede la beatificare. Ea a recunoscut ''miraculoasa'' vindecare a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre de Parkinson, boală de care suferea chiar Ioan Paul al II-lea, decedat la 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.
Vineri, Prefectul Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor, Monseniorul Angelo Amato, primit în audienţă, a făcut cunoscută această decizie a Papei, care a semnat imediat decretul ce recunoaşte miracolul şi stabileşte data ceremoniei la Vatican, a doua duminică după Paşti.
Procedura referitoare la Ioan Paul al II-lea, care a fost papă timp de 27 de ani, a fost iniţiată rapid după decesul său la 2 aprilie 2005. În cursul funeraliilor, foarte mulţi credincioşi strigau ''Santo subito !'' /Sfânt, imediat !''. Odată beatificat, pentru ca papa polonez să devină sfânt, va trebui ca un al doilea miracol să-i fie atribuit.