Aderarea la NATO constituie unul dintre cele mai remarcabile succese ale politicii externe contemporane a ţării noastre, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, duminică, într-un mesaj transmis cu ocazia sărbătoririi "Zilei NATO în România".
Iohannis aminteşte că, în urmă cu 12 ani, România a devenit membru cu drepturi depline al Alianţei Nord Atlantice, context în care ziua de duminică reprezintă o sărbătoare publică dedicată democraţiei şi spiritului euro-atlantic, precum şi apartenenţei ţării noastre la cea mai puternică alianţă politico-militară din lume.
"Aderarea la NATO constituie unul dintre cele mai remarcabile succese ale politicii externe contemporane a ţării noastre. Ea este, totodată, un moment cu puternice reverberaţii istorice, consacrând atât apartenenţa la sistemul de valori euro-atlantice, cât şi asigurarea celor mai puternice garanţii de securitate pentru România", susţine şeful statului, conform unui comunicat de presă difuzat de Administraţia Prezidenţială.
El vorbeşte în mesajul său despre provocările şi evoluţiile imprevizibile ce caracterizează actualul mediu de securitate, fapt care determină Alianţa Nord-Atlantică să treacă printr-un proces de adaptare la noile condiţii geostrategice.
"În acest context, România, pentru care întărirea relevanţei şi eficacităţii NATO ca pilon fundamental al securităţii euro-atlantice este un obiectiv central, îşi valorifică profilul strategic bine conturat şi contribuie activ la misiunile şi operaţiile Alianţei", mai afirmă Iohannis.
În contextul noilor realităţi geopolitice ale Europei şi ale imediatei vecinătăţi, indică el, ţara noastră se aliniază demersurilor NATO de consolidare a apărării colective, în special în flancul estic al Alianţei.
"Pentru aceasta, în perspectiva Summitului NATO de la Varşovia, România urmăreşte îndeaproape consolidarea relaţiei transatlantice şi promovarea valorilor euro-atlantice în vecinătate, pentru asigurarea unui mediu de securitate stabil şi predictibil, în spiritul Declaraţiei comune privind Solidaritatea Aliată şi Responsabilitatea Comună a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, adoptată cu ocazia reuniunii de la Bucureşti, din luna noiembrie 2015", arată preşedintele.
Şeful statului subliniază că în această zi trebuie să aducem un pios omagiu militarilor români care s-au jertfit pentru valorile şi principiile lumii democratice, în cadrul misiunilor şi operaţiilor Alianţei.
"Exemplul lor de curaj şi devotament, felul în care şi-au slujit ţara necondiţionat, chiar cu preţul propriei vieţi, reprezintă repere de demnitate şi onoare pentru noi toţi. Prin modul în care vom şti să milităm şi în viitor pentru valorile civilizaţiei noastre pe care ei le-au apărat, vom dovedi că sacrificiul lor nu a fost în zadar", mai arată preşedintele Klaus Iohannis.
Sursa: AGERPRES