x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iohannis, optimist în privinţa viitorului relaţiilor României cu SUA

Iohannis, optimist în privinţa viitorului relaţiilor României cu SUA

09 Noi 2016   •   18:19
Iohannis, optimist în privinţa viitorului relaţiilor României cu SUA

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri că, după alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA, este posibil să fie schimbări în ceea ce priveşte relaţia cu România, în sensul că Parteneriatul dintre cele două ţări se va întări. 

El a amintit că miercuri i-a transmis o scrisoare de felicitare preşedintelui ales al SUA, Donald Trump. 

"I-am transmis că sunt şi suntem dispuşi să colaborăm pentru a întări Parteneriatul pe care îl avem, Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA. În acest sens vom continua. Dacă vor fi schimbări, posibil să fie schimbări, în sensul că se întăreşte acest parteneriat, fiindcă ştiţi bine că avem acest parteneriat cu cele trei componente: politică, de securitate şi economică. Şi de multă vreme am spus că dacă primele două funcţionează extraordinar de bine, este nevoie să avem mai multă colaborare economică şi poate chiar aici avem o oportunitate", a susţinut şeful statului înainte de a participa la un eveniment la Biblioteca Centrală Universitară. 

Şeful statului a fost întrebat de jurnalişti cum vede declaraţia lui Donald Trump cu privire la o slăbire a angajamentelor SUA faţă de NATO, dar şi despre o strângere a relaţiilor cu Rusia. 

"Să vedem noua administraţie instalată, să vedem cum va suna atunci discursul şi atunci o să ne dăm seama foarte bine despre ce este vorba, dar NATO, da, au fost nişte remarci şi ele trebuie să admitem că au un nucleu foarte adevărat. S-a referit dl Trump la faptul că nu toată lumea alocă resursele care trebuie alocate de un aliat NATO. Cu toţii ne-am angajat să alocăm cel puţin 2% din PIB pentru cheltuieli de Apărare şi aşteptarea să facem cu toţii acest lucru mi se pare rezonabilă. Cum de altfel vă amintiţi, România, de anul trecut, s-a angajat ferm ca începând din 2017 să aloce 2% din PIB pentru cheltuieli de Apărare exact din acest motiv, pentru a deveni un partener solid în alianţă", a explicat preşedintele Iohannis. AGERPRES

×
Subiecte în articol: klaus iohannis donald trump