x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Irak - Marea Britanie nu-şi ţine promisiunile

Irak - Marea Britanie nu-şi ţine promisiunile

de Anca Aldea    |    08 Aug 2007   •   00:00

Guvernul britanic ignoră solicitările disperate ale colaboratorilor săi din Irak, tot mai vizaţi de atentate, răpiri, asasinate, scrie cotidianul The Times, citănd surse apropiate Executivului.



Guvernul britanic ignoră solicitările disperate ale colaboratorilor săi din Irak, tot mai vizaţi de atentate, răpiri, asasinate, scrie cotidianul The Times, citănd surse apropiate Executivului.

Marea Britanie este astfel acuzată că intenţionează să abandoneze 91 de translatori irakieni loiali de ani de zile Londrei, precum şi pe familiile acestora. Oamenii riscă să fie persecutaţi şi chiar ucişi după ce Marea Britanie işi va retrage trupele, scrie ziarul, adăugănd că Executivul britanic a ignorat cererile unor responsabili militari din Basra de relaxare a reglementărilor privind azilul acordat colaboratorilor irakieni care au ajutat trupele britanice.


CONCRET. Publicaţia prezintă, intre altele, cazul unui traducător irakian care a lucrat cu trupele britanice incă din 2004 şi care işi doreşte să inceapă o viaţă nouă in Marea Britanie. Răspunsul pe care traducătorul l-a primit de la Ministerul de Interne a fost sec: nu va primi nici un favor pentru activitatea sa in serviciul armatei.

×
Subiecte în articol: externe Marea Britanie