x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul ameninţă că va ataca un portavion american, dacă acesta reapare în Golful Persic

Iranul ameninţă că va ataca un portavion american, dacă acesta reapare în Golful Persic

03 Ian 2012   •   12:39
Iranul ameninţă că va ataca un portavion american, dacă acesta reapare în Golful Persic

Iranul a emis, azi, un avertisment catre marina militara americana, seful fortelor armate, Ataollah Saleh, afirmand ca daca un portavion american care a patrulat Golful Persic se va intoarce, marina iraniana va lua masuri drastice.

"Iranul nu-si va repeta avertizarea. Portavionul inamic a fost mutat in Marea Oman ca urmare a exercitiilor noastre militare. Recomand cu tarie ca acest portavion sa nu se intoarca. Sfatuiesc, recomand si avertizez ca acest portavion sa nu se intoarca in Golful Persic, pentru ca noi nu suntem obisnuiti sa avertizam si a doua oara", a declarat Saleh.

Acesta nu a precizat la ce portavion se refera, insa cel mai probabil este vorba de USS John C. Stennis, care a patrulat Marea Araba, saptamana trecuta, inainte ca Iranul sa testeze rachete in regiune, in cadrul unui exercitiu militar.

Primele efecte ale sanctiunilor economice impuse de SUA asupra Iranului s-au facut simtite asupra monedei iraniene, care s-a depreciat cu 40% fata de dolar in ultima luna. In Iran s-au format cozi la casele de schimb valutar, multi incercand sa cumpere dolari pentru a-si proteja economiile.

Intre timp, ministrul de externe al Frantei, Alain Juppe, a cerut ca UE sa sporeasca sanctiunile fata de Iran, despre care spune ca este sigur ca are un program de inarmare nucleara.

"Franta vrea ca sanctiunile sa se inaspreasca, iar presedintele (Nicolas Sarkozy n.r.) a facut doua propuneri concrete in acest sens. Prima ar fi inghetarea bunurilor Bancii Centrale Iraniene, iar a doua un embargou asupra exporturilor de petrol din Iran", a spus Juppe pentru televiziunea I Tele.

"Iranul isi continua programul de inarmare nucleara, n-am nicio indoiala. Ultimul raport al Agentiei Internationale pentru Energie Atomica este foarte clar in aceasta privinta", a mai spus Juppe. (D.R.)

×