x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Iranul pregăteşte un "pachet" pentru a deschide negocierile cu Occidentul

Iranul pregăteşte un "pachet" pentru a deschide negocierile cu Occidentul

13 Iul 2009   •   00:00

"Pachetul poate fi o bună bază pentru discuţii cu Occidentul. Va conţine poziţiile Iranului asupra chestunilor politice, de securitate şi internaţionale", sublinia ministrul iranian de externe, Manouchehr Mottaki.



Preşedintele francez Nicolas Sarkozy declara miercuri, în cadrul summitului G8, că marile puteri îi vor oferi Iranului până în septembrie termen pentru a accepta negocieri pe marginea ambiţiilor sale nucleare, altfel riscă sancţiuni foarte dure.

În prima reacţie a Iranului la declaraţia liderului de la Paris, Mottaki sublinia că republica islamică nu a primit "niciun mesaj noi" de la summi, scrie antena3.ro

"Nu am primit niciun mesaj nou de la G8. Dar pe baza veştilor pe care le-am primit, ei au avut păreri diferit asupra unor chestiuni diferite ce nu au condus la un acord unanim în unele aspecte", arăta Mottaki .

Preşedintele american Barack Obama avertiza Iranul că lumea nu va aştepta la nesfârşit pentru ca acesta să îşi încheie provocarea nucleară, subliniind că Teheranul are termen până în septembrie să se conformeze sau altel va suporta consecinţele.

×
Subiecte în articol: externe