Majoritatea israelienilor se pronunţă în favoarea unui atac asupra instalaţiilor nucleare iraniene, arată sondaj publicat de cotidianul Haaretz, citează Agerpres. 66% dintre israelieni s-au declarat în favoarea unui asemenea atac, 15% sunt împotrivă, iar 19% nu şi-au exprimat nicio opinie, potrivit sondaj realizat recent pentru universitatea Bar Ilan, din Tel Aviv.
Trei sferturi dintre persoanele care sunt pentru un atac au afirmat că nu şi-ar schimba opinia dacă SUA s-ar opune unei astfel de măsuri. În privinţa relaţiilor cu Washingtonul, numai 38% dintre intervievaţi sunt de părere că preşedintele american Barack Obama are o "atitudine amicală" faţă de Israel, comparativ cu procentul de 73% care era de această părere în decembrie 2007, sub preşedinţia lui George W. Bush. Liderii israelieni au afirmat în mai multe rânduri că iau în calcul orice opţiune, inclusiv recurgerea la forţă, pentru a împiedica Iranul de a se dota cu arme nucleare.
În ultimele luni aceste avertismente au sporit, Israelul considerând că presiunile internaţionale faţă de Teheran nu au avut efectul scontat. Iranul a dat asigurări că programul său nuclear este doar în scopuri civile. Regimul iranian este inamicul statului israelian, pe care preşedintele Mahmoud Ahmadinejad l-ar vrea "şters de pe hartă". Noul premier israelian Benjamin Netanyahu a declarat la învestitura sa, pe 31 martie, că ameninţările proferate de Iran sunt cele mai grave de la crearea statului Israel, în 1948.
Sondajul a fost realizat de institutul Maagar Mokhot, pe un eşention reprezentativ de 610 persoane din rândul populaţiei evreieşti, care reprezintă 80% din totalul populaţiei statului Israel, având o marjă de eroare de 4,5%.
Citește pe Antena3.ro