x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul respinge orice livrări de armament către Ucraina

Israelul respinge orice livrări de armament către Ucraina

19 Oct 2022   •   12:48
Israelul respinge orice livrări de armament către Ucraina

Autoritățile israeliene resping orice livrări de arme către Ucraina. Anterior, autoritățile de la Kiev și-au exprimat dorința de a cere Israelului sisteme de apărare antiaeriană, scrie dpa.

"Vreau să spun clar că nu vindem arme Ucrainei. Sunt ministrul apărării şi sunt responsabil de exporturile de arme ale Israelului", a spus ministrul israelian al Apărării, Benny Gantz, care a precizat că vor fi livrate în continuare doar ajutoare medicale și umanitare.

Anterior, ministrul de Externe de la Kiev, Dmitro Kuleba, și-a exprimat intenția de a cere Israelului să-i trimită sisteme de apărare antiaeriană pentru a contracara atacurile cu rachete ale forțelor ruse. 

"Ucraina va trimite astăzi un mesaj oficial guvernului din Israel cu solicitarea de a echipa de urgenţă Ucraina cu sisteme de apărare antiaeriană. Dacă politica Israelului este de a contracara cu adevărat acţiunile distructive ale Iranului, atunci este timpul ca Israelul să fie oficial de partea Ucrainei", a spus acesta, în urma acuzațiilor autorităților ucrainene că forțele ruse ar fi folosit drone iraniene pentru atacuri.  Cele  două țări resping afirmațiile. 

Israelul a dezvoltat cele mai sofisticate sisteme de apărare antiaeriană din lume dar are relații apropiate cu Federația Rusă.

 

×
Subiecte în articol: Israel Rusia ucraina aparare antiaeriana