x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Israelul şi SUA au efectuat un test cu rachetă

Israelul şi SUA au efectuat un test cu rachetă

03 Sep 2013   •   19:17
Israelul şi SUA au efectuat un test cu rachetă

Israelul a anunţat marţi că a efectuat împreună cu SUA un test cu rachetă, folosită ca ţintă în cadrul unui sistem antirachetă finanţat de SUA.
Ministerul israelian al Apărării a anunţat că testul a fost efectuat cu succes la ora locală 09:15 (06:15 GMT), aproape în acelaşi timp în care agenţia de presă rusă RIA Novosti a anunţat că un radar rusesc a detectat lansarea a două “obiecte” balistice în Mediterana. "Ministerul Apărării şi Agenţia americană MDA (Missile Defence Agency) au lansat marţi dimineaţa, la ora locală 9.15, o rachetă radar de tip Ankor", a anunţat ministerul într-un comunicat, în contextul în care Rusia a semnalat că a detectat două tiruri de rachetă în Mediterana.

Testul a fost efectuat de la o bază aeriană din centrul Israelului. Aceste declaraţii survin în contextul în care SUA, care au trimis nave de război în Marea Mediterană, au în vedere lansarea de atacuri împotriva Siriei după presupusul atac cu arme chimice comis la 21 august, la periferiile Damascului.


×
Subiecte în articol: test racheta Israel