Israelul va incepe saptamana viitoare sa construiasca un zid lung de doi kilometri de-a lungul frontierei sale cu Libanul, in zona localitatii israeliene Metulla, informeaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.
Acest zid inalt de zece metri vizeaza sa evite frictiunile intre trupele israeliene si cele ale armatei libaneze, ale caror pozitii sunt adesea separate de o distanta de numai cativa metri, a anuntat luni seara Canalul 10 al televiziunii israeliene.
In ianuarie, armata israeliana anuntase acest proiect precizand ca zidul era menit sa protejeze blocurile construite recent la Metulla de tirurile lunetistilor din satul libanez Kfar Kila, situat la un kilometru distanta, langa actuala bariera de securitate situata de-a lungul frontierei.
Israelul a coordonat constructia acestui zid cu Libanul, prin intermediul FINUL (Forta Interimara a ONU in Liban), a precizat Canalul 10.
Israelul si Libanul sunt tehnic inca in razboi, dar oficialii militari ai celor doua tari se intalnesc in mod regulat sub auspiciile FINUL, pentru a discuta probleme legate de frontiera.
Fermierii din Metulla se plang ca au fost vizati de lunetisti de elita in trecut si ca sunt frecvent atacati cu pietre lansate dinspre partea libaneza a frontierei.
In 2006, un razboi scurt dar sangeros a avut loc intre Israel si miscarea siita libaneza Hezbollah, care controleaza regiunea frontaliera.