x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Isteria clovnilor siniștri a cuprins și Israelul

Isteria clovnilor siniștri a cuprins și Israelul

09 Oct 2017   •   17:14
Isteria clovnilor siniștri a cuprins și Israelul

Israelul a fost cuprins la rândul lui de fenomenul clovnilor siniştri. Poliţia locală a anunţat luni că a arestat recent 12 tineri care purtau măşti pentru a-i speria pe trecători, informează AFP. 

Pe întregul teritoriu israelian s-au înmulţit apariţiile acestor personaje care par că ies de nicăieri, poartă măşti de clovn şi terorizează persoanele aflate pe străzi sau în parcuri, agitând uneori în aer coase, topoare şi cuţite false. 

Presa a raportat cazul unei fetiţe de zece ani care a fost "atacată" săptămâna trecută de un grup de adolescenţi deghizaţi în clovni, care au stropit-o cu un spray cu piper, în oraşul Beer-Sheva. 

Poliţia a raportat în urmă cu câteva zile că a chestionat câteva zeci de autori de farse, fără să indice însă momentul în care a demarat acele anchete, precizând doar că va avea "toleranţă zero" faţă de persoanele care decid să mai facă astfel de glume. 

Avertismentul nu pare să fi avut însă efectul scontat. Pe parcursul ultimelor zile, 12 tineri, dintre care doi aveau vârsta de 14 ani, au fost chestionaţi, a dezvăluit pentru AFP Micky Rosenfeld, un purtător de cuvânt al Poliţiei israeliene. 

"Operaţiunile Poliţiei vor continua, pentru a proteja locurile publice şi pentru a evita producerea altor incidente", a adăugat el. 

Micky Rosenfeld a dorit să minimalizeze gravitatea faptelor, subliniind că autorii farselor încercau doar să sperie trecătorii, nu să îi rănească. 

Însă Poliţia este îngrijorată că aceste glume ar putea să se transforme în ceva rău şi că, într-o ţară confruntată cu regularitate cu atacuri cu cuţitul comise de palestinieni şi în care mulţi dintre cetăţeni deţin arme, pietonii ar putea să creadă că sunt victimele unui atentat real şi ar putea să riposteze. 

"Este riguros interzis să îţi faci dreptate de unul singur", a afirmat Poliţia israeliană într-un comunicat. 

Un clovn a fost lovit cu un cuţit de un cetăţean pe care a dorit să îl sperie, tot în oraşul Beer-Sheva, potrivit presei israeliene. 

Ruvik Danilovich, primarul oraşului, i-a îndemnat pe tineri să nu participe la acest tip de "farsă tristă şi foarte periculoasă". 

În faţa amplorii fenomenului, ministrul educaţiei din Israel a cerut profesorilor să discute cu elevii care ar fi fost victime ale clovnilor siniştri. 

Această tendinţă a fost asociată de către unii cu lansarea în Israel, la jumătatea lunii septembrie, a adaptării cinematografice a romanului "It" de Stephen King, ce prezintă pe marele ecran un clovn malefic care urmăreşte şi atacă un grup de adolescenţi. 

Fenomenul clovnilor siniştri a început să fie semnalat în august 2016 în Carolina de Sud, înainte de a se răspândi în Statele Unite, unde au fost raportate incidente de acest tip în peste 20 de state americane. Fenomenul a ajuns apoi în Canada, Europa, America de Sud şi Australia. AGERPRES

×