x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia: Prima ediţie a Cupei mondiale la tiramisu şi-a desemnat câştigătorul

Italia: Prima ediţie a Cupei mondiale la tiramisu şi-a desemnat câştigătorul

06 Noi 2017   •   10:56
Italia: Prima ediţie a Cupei mondiale la tiramisu şi-a desemnat câştigătorul

Un muncitor italian de 28 de ani a câştigat duminică, la finalul unei competiţii acerbe, prima ediţie a Cupei mondiale la tiramisu, un concurs internaţional dedicat celebrului desert italian, desfăşurat în localitatea Treviso, informează luni AFP. 

Înarmaţi cu telul pentru a bate mascarponele şi cu o strecurătoare pentru a pudra cu cacao, 700 de concurenţi s-au întrecut timp de două zile cu scopul de a realiza cel mai bun tiramisu (un cuvânt care, în italiană, înseamnă ''ridică-mi moralul''). 

''Îmi doresc să devin şef cofetar patiser şi să deschid o patiserie în care să pregătesc deserturi tradiţionale de casă. Nimic pretenţios, doar ceva savuros şi binefăcut'', a declarat pentru AFP câştigătorul competiţiei, Andrea Ciccolella, angajat într-o fabrică de ochelari din localitatea Feltre, în regiunea Veneto. 

Locuitorii regiunii Veneto, cu capitala la Veneţia, au savurat această victorie care a avut un gust mai amar în regiunea vecină Friuli-Veneţia Giulia, cu capitala la Trieste. Cele două regiuni îşi dispută de decenii paternitatea prăjiturii tiramisu. 

Experţii în gastronomie spun că inventatorul reţetei originale este Roberto Linguanotto, un cofetar patiser din Treviso, regiunea Veneto, în anii '60-'70. 

Regiunea Friuli-Veneţia Giulia a dobândit însă un avantaj în comparaţie cu vecina sa. În luna august, acest desert a fost oficial înscris în lista felurilor de mâncare tradiţionale din regiune. 

Autorităţile din Veneto s-au simţit jignite, iar prefectul regiunii, Luca Zaia, i-a solicitat ministrului italian al agriculturii şi al alimentaţiei să revină asupra deciziei, argumentând că ''nimeni nu poate fura tiramisu... cel mai bun desert din lume''. 

Săptămâna aceasta, reprezentanţii regiunii Friuli-Veneţia Giulia au încins din nou spiritele când o fabrică din Udine a anunţat că a pus la punct o maşinărie care poate produce un tiramisu în 30 de secunde. 

Duminică, primarul oraşului Treviso a ocolit problema, proclamând oraşul său ''capitala morală a tiramisu''. 

Declaraţia este cu atât mai savuroasă cu cât istoricii în gastronomie spun că desertul a fost creat la Treviso în anii 1950. Desertul era oferit de prostituate clienţilor lor.AGERPRES

×