x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Italia / Român arestat pentru uciderea unui pensionar

Italia / Român arestat pentru uciderea unui pensionar

29 Apr 2009   •   00:00

Un român a fost arestat în Sicilia după uciderea unui italian în vârstă de 70 de ani, găsit mort în cursul nopţii de luni spre marţi, relatează pagina online a agenţiei Adnkronos. Românul Dan Lucu, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat miercuri dimineaţă la periferia oraşului sicilian Trapani.



Anchetatorii îl suspectează de uciderea lui Michele Coppola, un pensionar în vârstă de 70 de ani găsit mort în localitatea Salina Grande. După descoperirea cadavrului bătrânului, carabinierii l-au găsit pe român, în stare de ebrietate, cu maşina victimei, citează Mediafax.

×
Subiecte în articol: externe