x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ivo Sanader dă socoteală anchetatorilor croaţi

Ivo Sanader dă socoteală anchetatorilor croaţi

21 Iul 2011   •   18:14

Fostul premier croat Ivo Sanader, arestat in Austria in decembrie 2010 si extradat in tara sa la inceputul acestei saptamani, a respins astazi acuzatiile de coruptie la adresa sa, in primul interogatoriu cu anchetatorii, cu care s-a intalnit intr-o inchisoare de la periferia Zagrebului, a anuntat avocatul sau, citat de AFP si Mediafax. Fostul premier, in varsta de 58 de ani, care este oficialul cu rangul cel mai inalt vizat de acuzatii de coruptie si care inca nu a fost inculpat in mod oficial, este suspectat ca a indemnat companii publice locale sa contracteze acorduri cu o firma de relatii publice, Fimi-Media, pentru servicii fictive. Sanader a expus argumentele in apararea sa si a pledat nevinovat in cazul cu privire la presupuse deturnari de fonduri prin companii publice, a declarat avocatul Cedo Prodanovici. Potrivit Parchetului, fondurile ar fi ajuns in buzunarele mai multor personalitati, inclusiv la Sanader, dar si ale Uniunii Democratice Croate (HDZ), partid conservator, aflat la putere.

Prodanovici a declarat ca Sanader a fost "convingator' si a refuzat sa raspunda la intrebarile anchetatorilor Biroului National de Lupta Impotriva Coruptiei si ICrimei Organizate (USKOK).

Sanader urmeaza sa fie audiat, la 27 iulie, si intr-un alt dosar – privind un caz de la inceputul anilor '90, cand, pe vremea cand era adjunctul ministrului de Externe, ar fi incasat sume ilegale de la banca austriaca Hypo Group Alpe Adria.

×