x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Japonia - Un lanţ de magazine renunţă la iniţiativa prin care angajatele urmau să poarte ecusoane în perioada menstruaţiei

Japonia - Un lanţ de magazine renunţă la iniţiativa prin care angajatele urmau să poarte ecusoane în perioada menstruaţiei

29 Noi 2019   •   21:30
Japonia - Un lanţ de magazine renunţă la iniţiativa prin care angajatele urmau să poarte ecusoane în perioada menstruaţiei

Un mare lanţ de magazine din Japonia renunţă la un demers, iniţiat de personalul său feminin, care prevedea ca angajatele să poarte în mod voluntar ecusoane speciale în perioada menstruaţiei, după ce acest proiect a stârnit un val de proteste pe internet, a precizat un purtător de cuvânt al companiei nipone, potrivit AFP.

Una dintre filialele lanţului de magazine de lux Daimaru din Osaka (vestul Japoniei) a început să pună în aplicare acest nou regulament luna trecută, după ce a adoptat o propunere din partea angajatelor.

Ideea acestor ecusoane purtate în mod voluntar a avut la bază o preocupare majoră: aceea de a le semnala colegilor că angajatele care au dureri menstruale sau complicaţii legate de ciclul menstrual ar putea avea nevoie de pauze mai lungi sau de ajutor pentru a îndeplini sarcini mai dificile.

După ce iniţiativa a ajuns în presa locală, declanşând indignare pe Twitter, mai mulţi clienţi au contactat magazinul pentru a denunţa acest „ecuson din perioada menstruaţiei”.

„Nu vom anula proiectul în sine pentru că este destinat în mod strict comunicării interne, între angajaţii de aici”, a explicat pentru AFP o purtătoare de cuvânt din partea Daimaru.

În schimb, magazinul va implementa o altă iniţiativă în acelaşi sens, dar renunţând la ecuson, a afirmat aceasta, fără a aduce alte precizări.

„În cea mai mare parte, personalul este feminin, iar angajaţii sprijină acest proiect. Îl vom aplica în continuare, dar mai bine”, a precizat purtătoarea de cuvânt.

Demersul privind acest ecuson a apărut atunci când magazinul se pregătea să deschidă un nou raion destinat produselor de igienă feminină la etajul cu obiecte de vestimentaţie pentru femei tinere.

În acest context, personalul feminin a venit cu propuneri referitoare la metode pentru îmbunătăţirea mediului de lucru.

„Pe vremuri, nu puteam vorbi deschis despre ciclul menstrual. Dar acum putem”, a apreciat purtătoarea de cuvânt a lanţului Daimaru.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: japonia ciclu menstrual