x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Jens Stoltenberg: NATO nu va institui zonă de interdicţie aeriană în Ucraina şi nu va trimite trupe

Jens Stoltenberg: NATO nu va institui zonă de interdicţie aeriană în Ucraina şi nu va trimite trupe

04 Mar 2022   •   16:00
Jens Stoltenberg: NATO nu va institui zonă de interdicţie aeriană în Ucraina şi nu va trimite trupe
Sursa foto: Hepta

Alianţa Nord-Atlantică a respins, vineri, cererea preşedintelui Volodimir Zelenski privind instituirea unei zone de interdicţie aeriană în Ucraina, declară secretarul general Jens Stoltenberg, reafirmând că nu vor fi trimişi militari NATO pe teritoriul ucrainean.

Miniştrii de Externe din cadrul Alianţei Nord-Atlantice au participat, vineri, la o reuniune extraordinară desfăşurată la Bruxelles, pe tema conflictului militar dintre Rusia şi Ucraina.

"A fost evocat subiectul, iar statele aliate au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean sau trupe NATO la sol, deoarece ne-am putea trezi cu un război total în Europa", a declarat Jens Stoltenberg, după reuniunea miniştrilor de Externe, conform cotidianului Le Figaro.

×
Subiecte în articol: jens stoltenberg