x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe JO Rio 2016 - Flacăra olimpică a fost aprinsă

JO Rio 2016 - Flacăra olimpică a fost aprinsă

21 Apr 2016   •   14:52
JO Rio 2016 - Flacăra olimpică a fost aprinsă

Flacăra Jocurilor Olimpice de vară de la Rio (5-21 august) a fost aprinsă joi, conform ritualului tradiţional, la situl antic grec Olympia, leagănul Jocurilor din antichitate, de unde a plecat apoi într-un periplu de o săptămână prin Grecia, înainte de a lua drumul Braziliei.

"Astăzi scriem istorie, aceste Jocuri Olimpice vor fi un mesaj de speranţă în aceste timpuri dificile, iar flacăra va duce acest mesaj în toate colţurile Braziliei şi în lumea întreagă", a afirmat Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic, cu câteva minute înaintea aprinderii flăcării JO 2016, primele desfăşurate într-o ţară din America de Sud.

Actriţe îmbrăcate în rochii lungi de culoare albă şi înconjurate de un cor l-au invocat pe Apollo, zeul antic al soarelui, la templul zeiţei Hera, cu o vechime de 2.600 de ani. "Marea preoteasă" Katerina Lehou, o cunoscută actriţă greacă, a captat razele soarele cu ajutorul unei oglinzi parabolice, pentru a aprinde flacăra.

A urmat apoi momentul în aprinderii torţei primului purtător al acesteia, gimnastul grec şi campion mondial la inele Leftheris Petrounias, care va transmite apoi ştafeta fostului star brazilian al voleiului, Giovane Gavio.

Acest ritual antic, care doreşte să stabilească o legătură între epoci, a fost inaugurat cu ocazia Jocurilor hitleriste de la Berlin, în 1936, şi reprezintă simbolica olimpică a flăcării care datează din antichitate, atunci când un foc era aprins la Olympia şi ardea pe toată durata competiţiei.

Ştafeta flăcării olimpice, care va dura patru luni, va traversa Grecia şi apoi va merge prin 300 de oraşe braziliene, înainte de a sosi pe Stadionul Olimpic Maracana, în data de 5 august, cu ocazia ceremoniei de deschidere.

În Grecia, ştafeta urmează să treacă şi pe la centrul de refugiaţi de la Eleonas, în apropierea Atenei, unde un refugiat sirian, care şi-a pierdut un picior în războiul din ţara sa, va fi purtător al torţei, pentru a reaminti astfel întregii lumi drama pe care o trăiesc refugiaţii şi eforturile făcute de Grecia pentru a înfrunta, în prima linie a Europei, criza refugiaţilor, cea mai importantă de la cel de-al Doilea Război Mondial, o problemă care divizează Uniunea Europeană.

Jocurile Olimpice 2016 găsesc Brazilia într-o situaţie de criză guvernamentală, care l-a privat joi pe preşedintele grec Prokopis Pavlopoulos de prezenţa omologului său brazilian Dilma Rousseff, ameninţată puternic cu destituirea.

Preşedinta Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, a asistat la aprinderea flăcării olimpice, alături de alţi oficiali, printre care şi preşedintele CIO, Thomas Bach.
AGERPRES

×
Subiecte în articol: JO rio 2016 flacara olimpica