x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden a convocat Consiliul Naţional Securitate al SUA

Joe Biden a convocat Consiliul Naţional Securitate al SUA

20 Feb 2022   •   08:39
Joe Biden a convocat Consiliul Naţional Securitate al SUA
Sursa foto: Agerpres

Joe Biden a convocat Consiliul Naţional Securitate al SUA pe fondul situaţiei din Ucraina. Preşedintele SUA va solicita membrilor Consiliului să analizeze situaţia din Europa de est.

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a convocat pentru duminică Consiliul Naţional Securitate al SUA pe fondul situaţiei tensionate din Ucraina.

„Astăzi preşedintele va convoca o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate privind situaţia din Ucraina”, a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jen Psaki.

Jurnaliştii americani acreditaţi de Casa Albă subliniază faptul că este destul de neobişnuit ca preşedintele SUA să prezideze şedinţe ale Consiliului Naţional de Securitate într-o zi de duminic

„Preşedintele Biden continuă să monitorizeze evoluţia situaţiei din Ucraina şi este actualizat în mod regulat despre evenimentele de pe teren de către echipa sa de securitate naţională. Echipa a reafirmat că Rusia poate lansa oricând un atac împotriva Ucrainei. Preşedintele a primit o actualizare cu privire la întâlnirile vicepreşedintelui de la Conferinţa de securitate de la München cu preşedintele ucrainean Zelenski, preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, secretarul general al NATO Stoltenberg, liderii statelor baltice (primul ministru Kallas al Estoniei, preşedintele Levits al Letoniei şi preşedintele Nauseda al Lituaniei), cancelarul Scholz al Germaniei, prim-ministrul Mitsotakis al Greciei şi liderii altor aliaţi şi parteneri”, a precizat Casa Albă prin intermediul unui comunicat oficial.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Joe Biden