x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Joe Biden și-a prezentat principalii colaboratori, care vor dicta strategia externă a SUA

Joe Biden și-a prezentat principalii colaboratori, care vor dicta strategia externă a SUA

24 Noi 2020   •   20:58
Joe Biden și-a prezentat principalii colaboratori, care vor dicta strategia externă a SUA
Sursa foto: Hepta

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, şi-a prezentat astăzi echipa diplomatică şi de securitate naţională, precum şi viziunea unei noi politici externe, bazată pe exercitarea de către America a rolului de lider mondial, precum şi pe întărirea alianţelor în regiunea Asia-Pacific, scrie Reuters.

„Este o echipă care reflectă faptul că America a revenit, pregătită să ghideze lumea şi nu să se retragă din ea”, a spus Biden, dând semnalul schimbării politicii externe a SUA.

El a anunţat nominalizarea lui Anthony Blinken pentru funcţia de şef al diplomaţiei, precizând că acesta „va reconstrui moralul şi încrederea în Departamentul de Stat”.

Alejandro Mayorkas va fi numit şef al Departamentului Securităţii Interne, primul politician hispanic care va primi această funcţie, una care supervizează agenţii-cheie de aplicare a legii şi de imigraţie.

Avril Haines va deţine funcţia de director al Informaţiilor naţionale, prima femeie într-un astfel de rol.

Tot o femeie, Linda Thomas-Greenfield, va fi numită ambasadoare la ONU, iar Jake Sullivan va deveni consilier pentru securitate naţională.

În premieră, un preşedinte american va avea un reprezentant special pentru probleme climatice, în persoana lui John Kerry, fost secretar de stat, care va ocupa un loc în Consiliul Naţional de Securitate.

Potrivit unor surse citate de postul CNBC, Joseph Biden o va desemna pe Janet Yellen, fost preşedinte al Rezervei Federale (FED), secretar al Trezoreriei.

Joseph Biden a anunţat, luni, desemnarea a doi consilieri prezidenţiali pentru afaceri legislative. Reema Dodin şi Shuwanza Goff, până acum consilieri parlamentari, vor deveni directori adjuncţi ai Oficiului prezidenţial pentru Afaceri Legislative.

Mike Donilon, unul dintre apropiaţii lui Joe Biden, va fi consilier prezidenţial de rang înalt, iar Steve Ricchetti, fost şef de cabinet când Biden era vicepreşedinte, va deveni consilier prezidenţial pentru strategii politice.

Congresmanul Cedric Richmond va renunţa la mandatul parlamentar şi va deveni consilier prezidenţial şi director al Biroului prezidenţial pentru Responsabilitate Publică.

Dana Remus, consilier juridic în echipa de campanie electorală a lui Joe Biden, va fi consilier prezidenţial pentru Afaceri juridice.

Julie Rodriguez, director-adjunct al echipei de campanie, va fi directorul Oficiului pentru Afaceri Guvernamentale de la Casa Albă.

Annie Tomasini, fost adjunct al secretarului de presă al Casei Albe când Joe Biden era vicepreşedinte, va coordona activităţile Biroului Oval.

Joe Biden şi-a exprimat speranţa că Senatul îi va audia în curând pe cei nominalizaţi. De altfel, toate aceste poziţii din viitoarea administraţie americană trebuie confirmate de camera superioară a Congresului.

×
Subiecte în articol: Joe Biden