x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe John McCain, în centrul unui scandal. Ce făcea senatorul american în timpul audierilor privind Siria

John McCain, în centrul unui scandal. Ce făcea senatorul american în timpul audierilor privind Siria

04 Sep 2013   •   10:23
John McCain, în centrul unui scandal. Ce făcea senatorul american în timpul audierilor privind Siria

Senatorul republican John McCain a fost surprins, marţi, jucând poker pe telefonul mobil în timpul audierilor din cadrul Comisiei pentru Relaţii Internaţionale din Senatul american, pe tema unei intervenţii militare a Statelor Unite în Siria, relatează un blog al Washington Post, citat de Mediafax. Cotidianul publică o fotografie în care poate fi văzut senatorul John McCain care joacă poker pe IPhone în timpul audierii în Comisia pentru Relaţii Internaţionale a Senatului, în care secretarul de Stat John Kerry, secretarul Apărării Chuck Hagel şi şeful Statului Major Interarme generalul Martin Dempsey au făcut declaraţii cu privire la o intervenţie în Siria.

După ce fotografia a circulat pe Twitter, McCain a răspuns pe aceeaşi reţea: "Scandal! Prins jucându-mă pe iPhone la 3+ ore de audieri în Senat - cel mai rău lucru este că am pierdut!".

Ulterior, senatorul şi-a explicat pentru CNN obiceiurile de a juca poker. "Oricât de mult mi-ar plăcea să ascult mereu absorbit de remarcile colegilor mei peste trei ore şi jumătate, ocazional mă plictisesc şi atunci fac altceva", a declarat el. "Dar cel mai rău lucru în legătură cu acest lucru este că am pierdut mii de dolari la acest joc". El a adăugat însă că au fost doar bani virtuali.

×
Subiecte în articol: john mccain poker audieri siria