x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe José Manuel Barroso, angajat de Goldman Sachs

José Manuel Barroso, angajat de Goldman Sachs

08 Iul 2016   •   19:39
José Manuel Barroso, angajat de Goldman Sachs

Goldman Sachs l-a numit pe José Manuel Barroso în funcţia de preşedinte non-executiv al subsidiarei sale din Londra (GSI), pentru a ajuta banca americană de investiţii să depăşească efectele negative provocate de decizia şocantă a Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană (UE), transmite Financial Times.

José Manuel Durao Barroso a fost preşedinte al Comisiei Europene (CE) în două mandate consecutiv (2004-2009; 2009-2014) şi premier al Portugaliei (2002-2004).

Goldman Sachs International (GSI) este cea mare subsidiară a băncii americane, unde fostul oficial european va fi preşedinte non-executiv, în acelaşi timp acesta va avea şi funcţia de consilier la Goldman Sachs.

Barroso a declarat, pentru Financial Times, că va face tot posibilul pentru a compensa efectele negative ale Brexitului. Dacă Marea Britanie pierde accesul la piaţa unică a UE, băncile americane ar putea fi nevoite să-şi mute din Londra o parte din afacerile lor europene.

În prezent, băncile cu sediul în Marea Britanie pot oferi gratuit servicii în UE pe baza unui sistem de tip "paşaport", considerat drept cea mai importantă caracteristică a pieţei unice europene pentru firmele din sectorul financiar. Însă, acest lucru este pus sub semnul întrebării, după ce britanicii au votat în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană.

Barroso nu a dorit să facă speculaţii dacă băncile din Regatul Unit vor putea să-şi utilizeze în continuare licenţele din Marea Britanie pentru a face afaceri pe pieţele financiare europene.

"Încă nu ştim exact care va fi rezultatul final al negocierilor", a afirmat fostul oficial european, care a descris problema "paşaportului" ca fiind "una dintre cele mai dificile şi mai sensibile chestiuni de negociat".

"Ceea ce ştiu cu siguranţă este că de ambele părţi va exista înţelepciune şi chibzuinţă pentru a avea negocieri corecte. Nimeni nu câştigă dintr-o confruntare", a adăugat Barroso.

Acesta se va muta la Londra, dar îşi va continua activitatea academică la Princeton, Lisabona şi Geneva.

Şi preşedintele BCE, Mario Draghi, a lucrat la Goldman Sachs în perioada 2002 - 2005. AGERPRES

×
Subiecte în articol: José Manuel Barroso goldman sachs