
Cei trei judecători care au pronunțat decizia au fost arestați duminică seara, a declarat luni pentru Reuters un purtător de cuvânt al Biroului Procurorului General, Harli Siregar.
Luna trecută, o instanță a achitat companiile Wilmar Group, Musim Mas Group și Permata Hijau Group, cu sediul în Sumatra de Nord, de acuzațiile legate de obținerea permiselor de export în 2022.
Sâmbătă, procurorii l-au arestat pe Muhammad Arif Nuryanta, președintele tribunalului districtual din Jakarta de Sud. Se presupune că acesta a fost plătit cu 60 de miliarde de rupii (3,57 milioane de dolari) pentru a aranja un verdict favorabil. De asemenea, există suspiciunea că 1,07 milioane de dolari au fost apoi plătiți celorlalți trei judecători.
„Mita a fost dată pentru ca judecătorii să decidă că nu este o infracțiune”, a declarat Siregar, adăugând că un grefier și doi avocați au fost și ei arestați.
Părțile implicate nu au comentat decizia.
Indonezia, care reprezintă aproximativ 60% din producția globală cu ulei de palmier, a impus măsuri severe la export în 2022, inclusiv o interdicție de trei săptămâni asupra livrărilor, în încercarea de a controla creșterea prețurilor la uleiul de gătit.
(sursa: Mediafax)
