Jumătate din țările lumii au cerut FMI împrumuturi de urgență pentru a combate criza financiară
Peste 100 de țări, jumătate din statele de pe glob, au solicitat până acum asistență de urgență, pentru a face crizei financiare declanșată de pandmie, a anunțat Kristalina Georgieva, directorul general al FMI, la o întâlnire a miniștrilor finanțelor din G20 și guvernatorilor de bănci centrale.
Georgieva a spus că FMI este gata să-și folosească toate instumentele și „puterea de foc” de 1.000 de miliarde de dolari a capacității de creditare, menționând că până în prezent 10 țări au primit finanțare de urgență, iar jumătate din celelalte țări ar trebui să primească sumele solicitate până la sfârșitul lunii aprilie.
Comentariile directorului FMI vin după ce fondul a emis un avertisment puternic că economia globală este pe cale să înregistreze declinul cel mai profund din anii 1930, iar guvernele și oficialii din domeniul sănătății trebuie să lucreze împreună pentru a preveni amplificarea răului.
Șefa FMI a spus că „totul este pe masă în ceea ce privește măsurile pe care le putem lua”, și a încurajat băncile centrale să „cheltuiască cât pot”.
„Dar păstrați chitanțele”, a adăugat ea. "Nu dorim ca responsabilitatea și transparența fie ignorate în această criză."
Într-un interviu acordat CNBC, șeful FMI a recunoscut că fondul are reputația de a impune condiții stricte țărilor care solicită credite. Dar, de această dată, „cerem doar un singur lucru: vă rugăm să vă plătiți medicii și asistentele, asigurați-vă că sistemele dvs. de sănătate funcționează și că persoanele vulnerabile sunt protejate”, a spus Georgieva.
FMI a declarat marți că se așteaptă ca PIB-ul global să se contracte cu 3% în 2020, o recesiune mult mai dură decât cea care a urmat crizei financiare globale din 2008 și o inversare de 180 de grade a prognozei sale anterioare în ianuarie, când se aștepta la o creștere de 3,3% în acest an.
Fondul a spus că există riscul ca recesiunea să se extindă în 2021, dacă factorii de decizie nu reușesc să coordoneze un răspuns global la amenințarea virusului.

Ştiri din .ro
- Nasleu, hărțuind o angajată de la Piețe SA: ”O să pari că ești o curvă. Tot eu o să conduc, proasta p..lii. Ați luat-o la colțul gurii” AUDIO Pressalert.ro
- Peste 36,4 milioane lei din bani publici, în trei ani, pentru ”paravanul” lui Nasleu. De unde au luat companiile liberalului Gaiță cele mai importante contracte Pressalert.ro
Ministrul Educației a anunțat cum se va desfășura ziua de 8 Martie în școli
Teroare în liceele americane: Un elev, grav rănit, într-un incident armat provocat de un coleg
405 elevi și 418 dascăli, cu COVID-19, în ultima săptămână
Ripostă la sancțiunile blocului comunitar: Rusia ameninţă Uniunea Europeană!
Incendiu puternic la o societate care fabrică produse din țiței. Flăcările, stinse după trei ore
Tragedie la Onești. Doi muncitori au fost luați ostatici și au fost uciși de un bărbat
UPDATE Accident cumplit în Capitală. Două fetițe au fost spulberate de pe trotuar. Șoferița beată la volan. A fost reținută
LIVE VIDEO. Plenul reunit al Parlamentului dezbate bugetul de stat pe 2021. Cîțu: PSD să ia un pix și o foaie și să ia notițe, cei care știu să scrie

FOTO. Daniel Băluță și Nicușor Dan, la inaugurarea grădiniței nr. 30 din Sectorul 4
