x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Canada, presată de SUA în privința apărării, promite mai mulți bani pentru obiectivele NATO

Canada, presată de SUA în privința apărării, promite mai mulți bani pentru obiectivele NATO

de Redacția Jurnalul    |    08 Apr 2024   •   19:20
Canada, presată de SUA în privința apărării, promite mai mulți bani pentru obiectivele NATO
Sursa foto: Hepta

Canada, aflată sub presiunea Statelor Unite pentru a crește cheltuielile pentru apărare, a promis luni miliarde de dolari în plus pentru forțele armate. Cheltuielile militare, a declarat guvernul canadian, vor fi mai aproape de obiectivul NATO până în 2030.

Într-o actualizare a politicii de apărare, guvernul canadian condus de premierul Justin Trudeau a arătat că protejarea Arcticii, precum și provocările de securitate din partea Rusiei și a Chinei duc la concluzia că Ottawa trebuie să își consolideze apărarea.

Cheltuielile totale pentru armată vor ajunge la 1,76% din produsul intern brut până în 2030, ceea ce este încă departe de obiectivul de 2% stabilit de NATO pentru statele membre, dar în creștere față de 1,4% în prezent. Oficialii canadieni au declarat însă că nu există o dată limită pentru atingerea pragului de 2%, relatează Reuters.

De câțiva ani Statele Unite fac presiuni asupra Canadei pentru a crește cheltuielile pentru apărare. În februarie, ambasadorul David Cohen a remarcat că ”alte națiuni din NATO fac mai mult”.

 

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: justin trudeau NATO canada