x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fotbalist de la AC Milan, devenit ministru în guvernul Georgiei

Fotbalist de la AC Milan, devenit ministru în guvernul Georgiei

08 Oct 2012   •   16:05
Fotbalist de la AC Milan, devenit ministru în guvernul Georgiei

Celebrul fundaș Kakha Kaladze, care a jucat la AC Milan și s-a retras din fotbal, la sfârșitul anului trecut, a devenit noul ministrul pentru dezvoltare regională din Georgia.

Alegerile parlamentare din Georgia au fost câștigate de Bidzina Ivanișvili, liderul grupării Visul Georgian, o coaliție între facțiuni liberale și ultranaționaliste, din care face parte și fostul fotbalist.

Ivanișvili, care este noul premier, este un inamic declarat al președintelui Miheil Saakaşvili, care mai are încă un an de mandat.

Kakha Kaladze, care a cucerit două titluri de Champions League cu AC Milan, pentru care a jucat între anii 2001 - 2010, ocupă un loc și în noul Parlament din Georgia.

"Când am anunțat că îmi închei cariera de fotbalist, m-am gândit că cel mai important meci al vieții mele abia urmează”, a declarat fostul fotbalist de 34 de ani.

Intrarea în politică l-a costat destul de mult pe Kaladze. Ca acționar majoritar al băncii Progress, din Tbilisi, Kaladze a fost amendat cu echivalentul a 7,9 milioane de euro pentru că și-ar fi finanțat ilegal campania electorală.

De asemenea, televiziunile favorabile președintelui Saakaşvili au dus o intensă campanie mediatică împotriva lui Kaladze, care a fost acuzat de legături cu mafia.

”Nu există aceste legături, n-au existat nici în trecut, nu există nici în prezent”, s-a apărat fostul fotbalist.

×