Catherine sau Kate, cum a ajuns să fie cunoscută de la un capăt la altul al Pământului, nu va fi prinţesă "cu drepturi depline". Originea ei modestă nu i-a permis să aibă vreun titlu nobiliar. I se va spune însă Alteţa sa Regală, Prinţesa William de Wales. Nu "prinţesa Catherine", pentru că nu are nici o picătură de "sânge albastru". De fapt, nici Diana nu era, oficial, Prinţesa Diana, ci Lady Diana Spencer, Prinţesă de Walles, iar după ce a divorţat de prinţul Charles, a devenit Diana, Prinţesă de Walles.
În familia regală britanică, numai Margaretei, sora reginei Elizabetha a II-a, i s-a permis să ia titlul de Prinţesa Margareta. Mai sunt fiica reginei, Anne şi nepoatele suveranei, Beatrice şi Eugenie, care mai poartă titlul de prinţesă "cu drepturi depline". Nici nurorile reginei, Sarah Ferguson, fosta soţie a prinţului Andrew şi nici Sophie Rhys-Jones, soţia prinţului Edward, nu au dobândit acest titlu. Totuşi, Fergie, cum i se mai spune lui Sarah Ferguson, a primit titlul de Ducesă de York când s-a căsătorit cu Andrew, care, la rândul lui primise titlul de Duce de York, cu ocazia căsătoriei - aceasta fiind o practică des întâlnită în familia regală britanică, pentru a le da totuşi membrilor ei titlul sonore, dar fără prea mare importanţă în ierarhia monarhiei.
Dar puţină schimbare în regulile rigide milenare din familia regală britanică ar fi necesară, pentru a nu mai face Buckingham-ul să pară anacronic, neadaptat societăţii de astăzi. Chiar şi dacă este vorba despre una dintre cele mai conservatoare monarhii din Europa. În iţele ei s-au încurcat generaţii întregi. Însuşi soţul reginei, Prinţul Philip, este cel mai grăitor exemplu. Şi chiar el ar putea fi acum "precedentul" din familia regală, care ar ajuta-o pe Kate. Chestiunea e simplă. Aşa cum arată istoria, prinţul Philip a fost făcut duce de Edinburgh de către către regele George al VI-lea, înainte de a se căsători cu Elizabeth, în 1947. La origine, Philip era, într-adevăr, prinţ, dar de Grecia, deşi provenea din strămoşi nobili danezi, germani, ruşi şi britanici. Şi-a pierdut titlul de dragul cetăţeniei britanice. Până să se căsătorească cu Elizabeth, se numea simplu, Philip Mountbatten. A devenit Prinţul Philip în 1957, când suverana, soţia lui, a decis că este vrednic de statutul şi titlul de Prinţ al Regatului Unit. Istoria lui Philip s-ar putea repeta într-o bună zi cu Kate, dacă suverana Marii Britanii va decide astfel. Deocamdată, arborele genealogic al lui Kate cuprinde mai mulţi funcţionari obscuri pe linie paternă şi foarte mulţi mineri, pe linie maternă.
Citește pe Antena3.ro