x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Khalid Masood, atacatorul de la Londra, a închiriat mașina dintr-un fief al islamiștilor din Birmingham

Khalid Masood, atacatorul de la Londra, a închiriat mașina dintr-un fief al islamiștilor din Birmingham

24 Mar 2017   •   12:18
 Khalid Masood, atacatorul de la Londra, a închiriat mașina dintr-un fief al islamiștilor din Birmingham

Oraşul Birmingham, de unde autorul atacului comis miercuri la Londra, Khalid Masood, închiriase un autoturism Hyundai, este unul dintre cuiburile islamiştilor britanici, de aici provenind 39 dintre cele 269 de persoane condamnate pentru acte de terorism în Marea Britanie în perioada 1998-2015, relatează vineri agenţia de presă Reuters. 

Printre actele respective se află răpirea şi uciderea prin decapitare a unui militar britanic. În luna decembrie, doi bărbaţi au fost declaraţi vinovaţi pentru că intenţionau să-i dea suma de 3.000 de lire sterline (3.750 de dolari) lui Mohamed Abrini (cunoscut şi drept 'bărbatul cu pălărie' de la aeroportul Bruxelles-Zaventem), suspect în urma atentatelor comise la Bruxelles la 22 martie anul trecut şi soldate cu 32 de morţi şi cel puţin 320 de răniţi. 

În Birmingham trăiesc peste 213.000 musulmani, ceea ce reprezintă mai mult de o cincime din populaţia oraşului, potrivit unui recensământ din 2011. 

Automobilul pe care Khalid Masood l-a folosit în atacul de miercuri de la Londra fusese închiriat de la filiala din Birmingham a companiei 'Enterprise's Spring Hill', ceea ce sugerează că autorul încă avea legături cu această zonă. 

După atacul din 22 martie, poliţia britanică a efectuat percheziţii la Birmingham, arestând cinci bărbaţi şi două femei sub bănuiala de pregătire a unor acte teroriste. 

Este posibil ca Masood să fi închiriat un apartament situat în apropiere de cartierul Edgbaston din Birmingham, nu departe de birourile firmei 'Enterprise's Spring Hill', şi ca una dintre proprietăţi să fi fost vizate de acţiunile poliţiei. 

Potrivit publicaţiei The Sun, în ajunul atacului calificat de premierul britanic Theresa May drept un 'atac asupra democraţiei', Khalid Masood şi-a petrecut noaptea în camera 228 a hotelului Preston Park din Brighton (coasta de sud a Angliei), unde a mâncat un kebab la pachet. O noapte de cazare la acest hotel costă 59 de lire sterline. 

''Un act de terorism a încercat să ne reducă la tăcere democraţia. El şi-a vărsat furia fără discernământ contra unor bărbaţi, femei şi copii nevinovaţi'', a declarat joi Theresa May în faţa membrilor Camerei Comunelor, adaugă Reuters. AGERPRES

×