x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Kim Jong-un: Coreea de Nord își propune să aibă cea mai puternică forță nucleară din lume!

Kim Jong-un: Coreea de Nord își propune să aibă cea mai puternică forță nucleară din lume!

de Redacția Jurnalul    |    27 Noi 2022   •   10:10
Kim Jong-un: Coreea de Nord își propune să aibă cea mai puternică forță nucleară din lume!

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, susține că scopul țării pe care o conduce este să aibă cea mai puternică forță nucleară din lume.

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a declarat că țara sa intenționează să aibă cea mai puternică forță nucleară din lume. Anunțul a fost făcut în timpul unei ceremonii în care Kim a promovat zeci de ofițeri militari implicați în recenta lansare a unei noi rachete balistice, a relatat duminică presa de stat, potrivit Reuters.

„Scopul final al Coreei de Nord este de a deține cea mai puternică forță strategică din lume, forța absolută fără precedent în acest secol", a declarat Kim în fața ofițerilor, adăugând că dezvoltarea capacităților nucleare ale țării va proteja demnitatea și suveranitatea statului și a poporului.

El a descris Hwasong-17, noua rachetă, ca fiind „cea mai puternică armă strategică din lume" și a spus că aceasta a demonstrat hotărârea și capacitatea Coreei de Nord de a construi cea mai puternică armată din lume.

Racheta este capabilă să atingă continentul american, ceea ce a determinat Statele Unite ale Americii să ceară o întâlnire a Consiliului de Securitate al ONU pentru a trage la răspundere Coreea de Nord pentru testele sale cu rachete, care sunt interzise prin rezoluțiile Consiliului de Securitate.

×
Subiecte în articol: Kim Jong-un forta nucleara