x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe King Guek Eav: Ucideam copiii kmerilor roşii pentru a nu-şi răzbuna părinţii!

King Guek Eav: Ucideam copiii kmerilor roşii pentru a nu-şi răzbuna părinţii!

09 Iun 2009   •   00:00
King Guek Eav: Ucideam copiii kmerilor roşii pentru a nu-şi răzbuna părinţii!

Sângerosul King Guek Eav ,alias Dutch, fostul şef al centrului de detenţie şi tortură S-21 al khmerilor roşii, a recunoscut în cursul procesului care se desfăşoară în capitala Cambodgiei că ucideau copiii deţinuţilor pentru a evita ca ei să-şi răzbune părinţii.



El este primul dintr-un grup de cinci foşti conducători ai khmerilor roşii care trebuie să compară în faţa unui tribunal special creat sub egida Naţiunilor Unite, fiind judecaţi pentru uciderea a 1,7 milion de cambodgieni sub dictatura lui Pol Pot, între anii 1975-1979.

El şi-a recunoscut ieri responsabilitatea în moartea copiilor deţinuţilor, dar a susţinut că s-a supus ordinelor. "Când copiii soseau în centru, eu ordonam să fie ucişi pentru că ne temeam că aceşti copii vor încerca să se răzbune", a declarat Dutch /66 ani/, al cărui proces a început la sfârşitul lunii martie. "Trebuia să aplic politica Partidului comunist", a adăugat el.

Peste 14.000 de bărbaţi, femei şi copii au fost ucişi în centrul S-21, unde deţinuţii erau interogaţi - în cea mai mare parte sub tortură - şi ulterior transportaţi în afara Phnom-Penh-ului, unde erau ucişi în bătaie în "câmpiile morţii" de la Cheoung Ek.

×
Subiecte în articol: externe