Peste 1.300 de detinuti din Kirgizstan si-au cusut buzele si aproape 7.000 sunt in greva foamei, pentru a denunta conditiile de detentie, potrivit unui nou bilant furnizat joi de autoritati, care acuza crima organizata ca ar fi in spatele acestei miscari de revolta, informeaza MEDIAFAX, care citeaza AFP.
"Potrivit cifrelor disponibile astazi (joi), 6.680 de detinuti fac greva foamei, iar dintre ei, 1.319 au gura cusuta", a anuntat serviciul kirgiz al penitenciarelor (GSIN), intr-un comunicat.
Aceeasi sursa mentiona miercuri seara ca 1.197 de detinuti au buzele cusute sau prinse cu agrafe.
Reprezentantii sistemului penitenciar au avertizat de la inceputul acestei miscari, marti, ca nu vor raspunde la revendicarile detinutilor si ca nu ii vor forta sa se hraneasca.
Autoritatile au afirmat ca aceasta revolta a fost orchestrata de liderii crimei organizate, dupa lansarea unei operatiuni impotriva membrilor acesteia in inchisorile din Kirgizstan, la 16 ianuarie, in urma asasinarii unui lider mafiot.
Detinutii si organizatiile neguvernamentale protesteaza fata de relele tratamente si conditiile de detentie din inchisorile din aceasta fosta republica sovietica din Asia centrala, foarte saraca.
Incepand din 2005, inchisorile din Kirgizstan au fost in mod regulat teatrul unor revolte si acte de automutilare, pentru a denunta conditiile de detentie.
Crima organizata, foarte puternica in centrele de detentie, a fost adesea acuzata ca a jucat un rol-cheie in aceste miscari.
Persoanele dializate, imobilizate sau nedeplasabile sunt vaccinate în etapa a doua, a stabilit, joi, Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
În conformit...
În luna februarie, pe platforma Webdidactica, vor avea loc mai multe webinare care au ca temă predarea centrată pe competențe, conform evaluărilor de tip PISA și viziunea asupra noilor subiecte de Evaluare...
Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute a fost de 31.126, în perioada 11 - 17 ianuarie, la nivel naţional, înregistrându-se mai puţine îmbolnăviri faţă de aceeaşi săptămână a anului trecut ...
România alocă doar 1.4% - adică 40 de lei pe persoană - din cheltuielile de sănătate pe prevenție, în comparație cu Italia sau Finlanda, țări care alocă peste 4%. „Să fim mai atenți la alimentele pe care...
Noul preşedinte al SUA, Joseph Biden, a pregătit o strategie naţională de contracarare a pandemiei, care prevede obligativitatea purtării măştilor în anumite cazuri, intensificarea testărilor şi vaccinărilor,...
Prefectura Ialomița a anunțat că restaurantele, barurile și cafenelele din Slobozia vor funcționa, la interior, la 30% din capacitate, după ce incidența cazurilor de Covid a scăzut sub 3 la mia de locuitori,...
CFR SA anunță că 18 din cele 72 de trenuri care circulă zilnic pe ruta Gara de Nord-Aeroportul Otopeni vor fi anulate între 25 ianuarie și 8 februarie, perioadă în care se vor face lucrări de sudură a...
Trei persoane au murit, joi, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR, în localitatea Scânteia, judeţul Iași.
ISU Iași anunță că intervine în localitatea Scânteia la un accident rutier...
Cel mai mare producător de vaccinuri din lume a fost cuprins de flăcări. Clădirea Serum Institute din India este grav afectată de incendiu dar fabricarea vaccinurilor nu a fost afectată, scrie AFP.
Sediul...
După scandalul gunoaielor din Sectorul 1, Primăria lansează public un nou contract de salubritate pentru colectarea și transportul deșeurilor municipale, acelor provenite din locuințe, precum și sortarea, tra...
Directorul interimar al Direcției de Mediu din Primăria Capitalei, Alexandru Nicolae, a fost eliberat din funcție de primarul general, Nicușor Dan, pentru că a avizat defrișarea a 22 de arbori din centrul...
În România au fost înregistrate 2.878 de cazuri noi coronavirus în ultimele 24 de ore, iar 69 de români au murit, arată, joi, raportul Grupului de Comunicare Strategică (GCS). La ATI a scăzut ușor numărul bolna...
Avionul București – Madrid a aterizat de urgență la Timișoara, miercuri, după ce unei femei i s-a făcut rău la bord. Testul rapid pentru COVID-19 a ieșit pozitiv.
Avionul București – Madrid a aterizat de...
Președintele Klaus Iohannis va avea, de la ora 14.30, o ședință de lucru cu premierul Florin Cîțu, vicepremierul Dan Barna și miniștrii Finanțelor și Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru Nazare ș...
Mexicul apreciază suspendarea de către Statele Unite a construcției zidului de la frontieră dar și proiectul noului președinte democrat, Joe Biden, privind migrația, transmite AFP.
"Mexicul salută suspendarea...